Meniu Principal

5,6 miliarde de euro au intrat în România din fondurile europene pe agricultură și dezvoltare rurală

Agricultura este unul dintre sectoarele care pot oferi României un potențial economic uriaș. Din fericire, în ultima perioadă, au existat foarte multe măsuri care au venit în sprijinul producătorilor români, a fermierilor și a tuturor activităților agricole în general, fie că vorbim de investiții în irigații, sau de modificări legislative în sprijinul fermierilor și activității lor. De altfel, la finalul anului trecut, ministrul Agriculturii, Petre Daea, declara că gradul de absorbție pe Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR 2014 -2020) ar putea depăși 50%, în condițiile în care în anii 2015 și 2016, țara noastră nu a reușit să absoarbă niciun cent.

În urma unei interpelări adresate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), ne-au fost puse la dispoziție programele care presupun acordarea de sprijin fermierilor, atât din fonduri europene, cât și din bugetul de stat.

Între acestea, cel mai important a fost faptul că, pentru prima dată, subvențiile au fost acordate la timp. Astfel: scheme de plăți directe; schema de plată unică pe suprafață; plata redistributivă (care încurajează comasarea terenurilor); plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu (înverzire); plata pentru tinerii fermieri ( sprijin pentru cei care nu depășesc 40 de ani și se instalează pentru prima dată într-o exploatație ca șef al exploatației); schema de sprijin cuplat pentru sectoarele vegetal și zootehnic ( susține sectoare agricole importante din motive economice, sociale sau de mediu, afectate de anumite dificultăți).

Un program foarte bun pentru agricultori a fost și ajutorul de minimis de susținere a produsului ”tomate în spații protejate” – potrivit căruia se acrordă 3000 euro/beneficiar/an pentru fermierii care au cel puțin 1000 mp, obțin minim 2 kg de tomate/mp și comercializează producția în perioada ianuarie – iunie, sau noiembrie – decembrie, inclusiv. Ajutor de minimis au mai primit crescătorii de porci și crescătorii de ovine, iar ajutor financiar din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) au primit cei din sectorul fructelor și legumelor. De asemenea, a fost acordat și ajutor de stat pentru achiziționarea motorinei cu acciză redusă sau în sectorul creșterii animalelor, în scopul îmbunătățirii calității genetice.

Alte programe de care au beneficiat fermierii români sunt – programul de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție; programul de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și creștere în sectorul avicol; programul de susținere în sectorul vitivinicol acordat pentru promovarea vinurilor, restructurarea și reconversia podgoriilor; programul național pentru susținerea domeniului apicol. A fost fost finanțat, în continuare, ”Programul pentru școli” care vizează deprinderea de către copii a unor obiceiuri alimentare sănătoase, bazate pe consumul de fructe, legume, lapte și produse lactate.

De asemenea, s-au făcut eforturi considerabile pentru creșterea vizibilității naționale și internaționale a produselor autohtone, prin participarea la târguri și expoziții de profil.

Cât privește susținerea produselor autohtone, în prezent, în România, sunt înregistrate 658 de produse tradiționale, 145 de produse alimentare obținute conform rețetelor consacrate românești și 68 de produse etichetate cu mențiunea de calitate facultativă ”produs montan”.

România are înregristrate la nivel european 4 produse: ”Magiun de Prune Topoloveni”, ”Salam de Sibiu”, ”Novac afumat din Țara Bărsei”, ”Telemea de Ibănești”. De altfel, în analiză la Comisia Europeană sunt depuse 5 dosare pentru următoarele produse: ”Scrumbie de Dunăre afumată”, ”Cârnați de Pleșcoi”, ”Cașcaval de Săveni”, ”Telemea de Sibiu”, ”Salată de icre de știucă de Tulcea”.

Peste 5,6 miliarde de euro au intrat în România din fondurile europene pe agricultură și dezvoltare rurală, gradul de absorbție la APIA fiind aproape de 100%. Aceste cifre ne arată că lucruri bune se întâmplă, că Guvernul tratează cu seriozitate orice sector al economiei, iar măsurile adoptate produc efectele așteptate.

Deputat Laurențiu Nistor,

Președintele Organizației Județene a PSD Hunedoara