Meniu Principal

26 septembrie – Ziua Mondială a Contracepției

65 de ani de la apariția primei pilule pentru controlul nașterilor
 Ziua Mondială a Contracepției este marcată în fiecare an, pe 26 septembrie, pentru a atrage atenția asupra importanței sănătății reproducerii și a planificării familiale.
 Anul acesta, evenimentul coincide cu marcarea a 65 de ani de la apariția primei pilule contraceptive, dezvoltată în SUA.
Potrivit medicilor, folosirea metodelor moderne de contracepție este esențială pentru reducerea numărului de sarcini nedorite, contribuind, în același timp, la scăderea ratelor de mortalitate infantilă și maternă.
 Dar dincolo de prevenirea sarcinii, acestea aduc o serie de beneficii pentru sănătate, dacă sunt folosite corect și în mod regulat – reducerea riscului de cancer ovarian; protecția împotriva infecțiilor cu transmitere sexuală, inclusiv HIV etc.
 Cunoașterea metodelor contraceptive este primul pas către alegeri sănătoase, explică medicii, care atrag atenția că aproape 80% dintre femeile de 15 – 49 ani care doresc să evite o sarcină folosesc metode eficiente de contracepție, în întreaga lume.
 În România însă, doar 73% dintre femeile de vârstă fertilă apelează la planificarea familială și chiar dacă utilizarea contraceptivelor a crescut în ultimii ani, datele oficiale arată că aproximativ 25% dintre băieți și peste 30% dintre fete continuă să se expună riscului de infecții și sarcini nedorite.
 Pe de altă parte, sarcinile la adolescente reprezintă o problemă majoră de sănătate publică. Aproape 1 din 10 copii născuți în România, în anul 2024, au o mamă minoră, iar rata natalității la fete de 15 – 19 ani este de 3,4 ori mai mare decât media înregistrată la nivelul Uniunii Europene.
 În județul Hunedoara, aproape o treime dintre cele peste 900 femei gravide înregistrate anul trecut au apelat la întreruperi de sarcină, iar 13 la sută dintre acestea au vârsta între 15 – 19 ani, potrivit cifrelor raportate de Direcția de Sănătate Publică Hunedoara.
 Ziua Mondială a Contracepției a fost lansată în anul 2007, ca o campanie globală de creștere a gradului de conștientizare cu privire la importanța planificării familiale și utilizarea metodelor contraceptive pentru o mai bună sănătate a reproducerii.
 Direcția de Asistență Socială Deva desfășoară constant acțiuni de informare și educare a populației cu privire la utilizarea metodelor moderne de control al nașterilor – în special în comunitățile defavorizate din municipiu.
Direcția de Asistență Socială Deva