Meniu Principal

miercuri, ianuarie 14th, 2026

 

Vetuța Stănescu s-a plâns premierului că liberalii hunedoreni au primit prea puține sinecuri politice (VIDEO)

Invitată la postul local de televiziune Antena 3 Deva, Vetuța Stănescu, președintele PNL Hunedoara a precizat că s-a plâns premierului Ilie Bolojan, explicându-i că liberalii au prea puține funcții în județul Hunedoara. Bolojan i-a atras atenția că funcțiile revin partidelor în funcție de procentul obținut la alegerile parlamentare. În cazul PNL Hunedoara acest procent a fost de 14 la sută. “Am discutat cu Bolojan, cu primul-ministru, am fost chiar în 22 decembrie. Am avut o discuție de o oră și jumătate la domnia sa în Cabinet. Sigur că m-am plâns!Mai mult


Combinatul Chimic Azomureș timite 600 de angajați în șomaj tehnic!

Azomureș, cel mai mare producător de îngrășăminte chimice din România, se confruntă cu o situație critică, care afectează peste 2.500 de persoane. Compania a anunțat măsuri dure, în contextul suspendării activității. Aproximativ 600 de angajați ai combinatului urmează să fie trimiși în șomaj tehnic, iar peste 1.500 de salariați ai firmelor contractoare sunt afectați direct de reducerea sau suspendarea contractelor de mentenanță și servicii. “În această perioadă îndelungată de incertitudine, Azomureş a depus eforturi constante pentru a conserva atât platforma industrială, cât şi capitalul uman. În ultimii patru ani, companiaMai mult


Accident între Zam și Burjuc, pe DN7!

Conduceți prudent și adoptați viteza la condițiile de drum! Sursa foto: HD24.ro


Protest în municipiul Petroșani împotriva deciziei de majorare a taxelor și impozitelor locale

Adrian Jurca, fost lider de sindicat: Joi, 15 ianuarie 2026, ora 16:30, ne vedem în fața Casei de Cultură a Sindicatelor din Petroșani  Adrian Jurca le propune locuitorilor Văii Jiului să participe la un protest care va avea loc mâine, 15 ianuarie, în fașa Casei de Cultură a Sindicatelor din Petroșani. Jurca speră ca în acest fel va fi transmis un semnal către primarii și consilierii locali din Valea Jiului, pentru a înțelege că majorarea taxelor și impozitelor locale nu este agreată de cetățeni. ” Din păcate viața ne-a demonstratMai mult


BREAKING NEWS: Primarul orașului Huedin (PNL) a anunțat că demisionează!

Morașan: Fără o majoritate solidă, de 50 la sută plus unu, nu consider corect să iau decizii nepopulare” Primarul orașului Huedin, Mircea Moroșan, și-a anunțat demisia, conform unui comunicat de presă al Primăriei Huedin. Liberalul, în vârstă de 66 de ani a decis să se retragă din administrația publică. „ Mandatul a fost câștigat cu dificultate, cu aproximativ o treime din voturi, fapt care mi-a dat de gândit. Ne aflăm în pragul unor decizii importante privind reforma administrativă, iar fără o majoritate solidă nu consider corect să iau decizii nepopulare careMai mult


Referendum pentru demiterea primarului comunei Cârjiți!

Claudiu Neag, consilier local AUR: suntem tratați cu dispreț pe banii noștri, iar primarul tolerează acest lucru…  Claudiu Neag, consilier local al comunei Cârjiți, anunță inițierea unui referendum de demitere a primarului comunei, Daniela Adam. Consilierul precizează într-un comunicat că această inițiativă “nu este una politică, ci una de apărare a intereselor comunității”. Procedura de inițiere a referendumului va fi coordonată de avocatul Mircea Nicolae Mincea. Pe lângă majorarea taxelor și impozitelor, consilierul local îi reproșează primarului și lipsa de calitate a serviciilor publice oferite de primărie, motiv pentru care ClaudiuMai mult


DAS Deva| Locuințe sociale. A fost aprobată lista de priorități pentru anul 2026

Consiliul Local Deva a aprobat lista de priorități a persoanelor din municipiul Deva îndreptățite să primească o locuință socială în anul 2026, în ordinea de prioritate stabilită de Comisia socială de analiză a solicitărilor de locuințe destinate închirierii și în funcție de numărul locuințelor disponibile. Hotărârea Consiliului Local Deva nr. 510/2025 poate fi consultată pe pagina de internet a Direcției de Asistență Socială Deva – https://dasdeva.ro, la Secțiunea Locuințe și asociații sau la sediul instituției (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1). Documentul cuprinde 159 de persoane care au solicitatMai mult


Bolojan vrea o listă a rușinii cu persoanele datornice la stat! Dacă nu-i dai banii te face de râsu lumii

Guvernul Bolojan vrea extinderea „listei rușinii” și la persoanele fizice care înregistrează datorii la stat. În acest sens Guvernul Bolojan propune un proiect de lege prin care organele fiscale locale și centrale să publice datoriile către stat ale contribuabilior plătitori de taxe și impozite. Sumele datorate statului vor fi publicate pe site-urile proprii ale instituțiilor și în Monitorul Oficial Local. Guvernul spune că prin această inișiativă va  crește transparența și presiunea publică asupra celor care nu-și respectă obligațiile fiscale. În paralel, proiectul introduce o listă nouă, care va cuprinde contribuabilii,Mai mult


Baschet | Juniorii CSM Deva, victorie la Brașov!

În cadrul Campionatului Național de Baschet Juniori, echipa CSM Deva, pregătită de antrenorul Mihai Hegheduș, a obținut o victorie importantă în deplasare, pe terenul formației CSU Brașov. A fost un joc bun pentru tinerii noștri baschetbaliști, care au dominat primele două sferturi, scor 13–15 și 14–22. Sfertul al treilea a fost câștigat de gazde cu 16–15, iar ultima parte a jocului s-a încheiat la egalitate, 17–17. Scor final: CSU Brașov – CSM Deva 60–69 O victorie meritată, care confirmă creșterea valorică a echipei. Au evoluat pentru CSM Deva: Eduard Sturek,Mai mult


Construcția bugetară anunțată se bazează aproape exclusiv pe tăieri de venituri, creșteri de taxe și impozite

Bugetul României, care – potrivit declarațiilor lui Bolojan – ar putea fi finalizat și votat spre sfârșitul lunii februarie, ridică deja semne serioase de întrebare. Întârzierea în sine reprezintă o problemă, însă adevărata îngrijorare vine din structura și filosofia pe care acest buget pare să le adopte. Construcția bugetară anunțată se bazează aproape exclusiv pe tăieri de venituri, creșteri de taxe și impozite, precum și pe o fiscalitate mai împovărătoare pentru populație și mediul privat. Lipsesc aproape complet măsurile care ar putea genera creștere economică reală: stimularea producției, investițiile strategice,Mai mult