Meniu Principal

miercuri, noiembrie 19th, 2025

 

Spiritul lui Enescu revine la Deva

Vineri, 21 noiembrie 2025, ora 19:00, în Sala Pro Arte a Colegiului Național Decebal, are loc concertul din cadrul Turneului Național „Vioara și Enescu” – ediția a XIV-a. Publicul îi va putea asculta pe violoniștii Gabriel Croitoru, Simina Croitoru, Paul Răducanu și Mircea Dumitrescu. Aceștia vor fi acompaniați la pian de Clementina Ciucu-Ristea, pianistă de excepție și lector universitar doctor cu o pasiune și devotament fără margini pentru muzica clasică. Deși inițial era programată participarea pianistului Horia Mihail, unul dintre cei mai apreciați artiști români, acesta nu va putea fiMai mult


Biblioteca Județeană: Premiul pentru excelenţă – Cel mai fidel cititor din comuna Cârjiţi

Secţia de Împrumut Carte pentru Copii a Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara–Deva a găzduit astăzi, 19 noiembrie 2025, o nouă întâlnire dedicată lecturii, în cadrul proiectului „Premiul pentru excelență – Cel mai fidel cititor”, inițiat și susținut de Asociația „Zamolxe 182”. Luna aceasta, distincția a fost acordată tânărului Dragoș Gabriel Gridan, din comuna Cârjiți, elev în clasa a VII-a la Liceul Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu” din Deva, un cititor pasionat, prezent constant la bibliotecă și atașat de lecturi variate. La festivitate au participat domnul Costel Avram, inițiatorul proiectului, domnul Mircea Cranciova,Mai mult


Eveniment cultural-educativ dedicat marelui prozator român Liviu Rebreanu- Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Colegiul Național „Decebal” Deva, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva, Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva, Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva, Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva, Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva și Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva, organizează în ziua de 27 noiembrie 2025, ora 1330, la Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, o activitate cultural-educativă dedicată marelui prozator român Liviu Rebreanu de la a cărui naștere se împlinesc 140 deMai mult


Natalia Intotero: Proiect de lege care protejează dreptul de proprietate al celor afectați de dezastre

Românii care își pierd locuințele în urma unei calamități nu trebuie să își piardă și calitatea de proprietar Am depus în Parlament, alături de colegii mei deputați și senatori PSD, un proiect de lege care protejează dreptul de proprietate al celor afectați de dezastre precum explozii, cutremure sau alte tragedii care nu pot fi imputate cetățenilor. Dreptul de proprietate este garantat de Constituție, iar el nu poate fi anulat tocmai atunci când oamenii sunt mai vulnerabili, doar pentru că statul intervine în sprijinul lor. Prin acest proiect de lege propunem:Mai mult