Meniu Principal

marți, septembrie 16th, 2025

 

Claudiu Târziu, europarlamentar: „Accidentul politic numit Moșteanu continuă să transmită mesaje confuze

Accidentul politic numit Ionuț Moșteanu, ocupant al funcției de ministru al Apărării, continuă să transmită mesaje confuze, dacă nu cumva chiar mincinoase despre afacerile pe care le girează din fotoliul de șef al MApN. Moșteanu ne promite că România ar putea deveni ˝un hub regional pentru producția de drone˝ în cooperare cu Ucraina, în baza unei discuții prin videotelefon pe care ar fi avut-o cu adjunctul ministerului ucrainean al apărării. Evident, detaliile economice și financiare ale colaborării cu un stat care nu își poate susține efortul de război, decât cuMai mult


Vetuța Stănescu: România fără violență domestică este un obiectiv pe care îl putem atinge doar împreună

„Astăzi s-a constituit Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru prevenirea, combaterea și sancționarea violenței domestice, “România fără violență domestică”. Violența domestică nu este doar o problemă socială, ci o rană adâncă în sufletul familiilor și comunităților noastre. România are nevoie de legi ferme, de politici publice coerente și de solidaritate reală pentru a pune capăt acestui fenomen. Ca deputat și ca femeie, mă angajez să contribui activ la o legislație mai clară, mai eficientă și mai aproape de oameni, astfel încât victimele să fie protejate, iar agresoriiMai mult


Dominic Fritz solicită liderilor PSD și PNL să dea USR-ului 20 la sută din posturile numite politic

Fritz: ”PSD trebuie să înţeleagă că acum Guvernul are o altă aritmetică… „Avem un protocol de coaliţie în care este foarte clar prevăzut că ponderea fiecărui partid se reflectă şi în numirile politice, la orice nivel. Asta se referă la secretari de stat, la prefecţi, la subprefecţi, la agenţii unde preşedinţii sunt numiţi politic. Şi, după această pondere, USR are 20 la sută, care în prezent nu este atinsă”, a declarat Dominic Fritz, citat de  Agerpres. Despre PSD liderul USR, Dominic Fritz spune că ar avea o „durere” când vineMai mult


Primăria Municipiului Deva: Teatrul devine vocea generației tinere în Campania Antidrog

Primăria Municipiului Deva, prin Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, la inițiativa primarului municipiului Deva, Lucian Ioan Rus, continuă campania antidrog dedicată copiilor și adolescenților printr-un eveniment cultural cu un mesaj puternic: prevenția poate salva vieți!   În perioada 23–25 septembrie 2025, elevii din mai multe unități de învățământ din municipiul Deva vor putea viziona piesa de teatru „Numele care n-a contat”, în regia și după scenariul Călinei Hoble – o producție artistică ce abordează, cu realism și sensibilitate, efectele consumului de droguri în rândul tinerilor.  Producție: Regie & Scenariu: Călina Hoble Producător:Mai mult


Președintele CJ Hunedoara, vizită de lucru pe șantierul noii centrale electrice de la Mintia

Vizită de lucru pe șantierul noii centrale electrice de la Mintia, cea mai mare investiție din România Am participat la o întâlnire de lucru pe șantierul noii centrale electrice de la Mintia, alături de reprezentanții companiei Mass Global Energy Rom, delegația fiind condusă de Shadi Abulkhair, director general, și de domnii Casian Nițulescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, Ion Sterian, director general al Transgaz, Ștefăniță Munteanu, președintele directoratului Transelectrica, precum și reprezentanții altor entități implicate în acest proiect strategic. Noua centrală de la Mintia este o investiție în valoareMai mult


Investiție în educație, investiție în viitor – Școala Generală de pe Bulevardul Dacia în plin proces de modernizare

Lucrările de reabilitare și modernizare a Școlii Generale de pe Bulevardul Dacia, nr. 8, parte a Liceului Tehnologic „Transilvania” Deva  se desfășoară în ritm susținut, conform graficului stabilit. Proiectul este finanțat din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta C5 „Valul Renovării”, Axa 2 – și are o valoare totală de aproximativ 3,3 milioane de euro, finanțare din surse europene și buget local. În prezent, lucrările de arhitectură și consolidare la corpul de clădire destinat învățământului primar și gimnazial au fost realizate în proporție deMai mult