marți, august 19th, 2025
„Lacul Lebedelor” – Baletul iubirii eterne, pe scena din Deva

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” vă invită joi, 16 octombrie 2025, de la ora 19:00, la un eveniment de excepție: spectacolul de balet „Lacul Lebedelor”, prezentat de renumita companie European Classical Ballet, aflată în turneu național. Veți păși într-un univers al eleganței, rafinamentului și emoției, unde dansul prinde viață prin grația unor artiști internaționali de excepție. Spectacolul vă va cuceri prin costume spectaculoase, decoruri feerice și o interpretare de înaltă clasă artistică. Inspirat de muzica inegalabilă a compozitorului Piotr Ilici Ceaikovski, baletul aduce în prim-plan povestea fascinantăMai mult
Modernizarea Drumului Județean 705A, realizată în proporție de 60,5 la sută

Lucrările continuă pe traseul Orăștie – Costești – Sarmizegetusa Regia, iar progresul este vizibil. Până în prezent s-au executat: Lucrări la terasamente Lucrări la suprastructura drumului Amenajarea drumurilor laterale Șanțuri și rigole pentru scurgerea apelor Amenajarea a 32 de podețe Realizarea zidurilor de sprijin Reamintim că proiectul prevede reabilitarea a peste 17 km de drum, modernizarea accesului la proprietăți, realizarea a 10 treceri de pietoni iluminate și refacerea a 38 de podețe, aducând beneficii directe pentru aproape 28.000 de locuitori din zonă. Obiectivele investiției: Modernizarea infrastructurii rutiere Conectarea comunităților la rețeauaMai mult