joi, august 7th, 2025
Laurențiu Nistor, președinte PSD Hunedoara: „Decența este piatra de temelie a democrației”

În aceste zile de doliu, în care România își ia rămas-bun de la fostul președinte Ion Iliescu, omul care a avut curajul și echilibrul de a conduce țara printr-o tranziție extrem de dificilă, dar necesară, am constatat cu profundă dezamăgire modul în care reprezentanții USR aleg să trateze acest moment cu o lipsă de umanitate și respect greu de înțeles. Declarațiile făcute de lideri ai acestei formațiuni, de la Timișoara până la București, au depășit limitele decenței și au întinat memoria unui fost președinte, dar și însăși ideea de democrațieMai mult
„Ziua Porților Deschise” la Amfiteatrul din cadrul sitului arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa

Consiliul Județean Hunedoara are plăcerea de a vă invita să participați la evenimentul „Ziua Porților Deschise”, organizat la Amfiteatrul din cadrul sitului arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa, vineri, 8 august 2025, în localitatea Sarmizegetusa, județul Hunedoara, începând cu ora 12:00. Evenimentul marchează promovarea rezultatelor proiectului european „Conservare, restaurare la Amfiteatrul din cadrul sitului arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa” (Cod apel: PRV/260/PRV_P6/OP4/RSO4.6/PRV_A35, Cod MySMIS: 324343) și a activităților desfășurate până în prezent, într-un moment special în care acest monument emblematic al patrimoniului național își redeschide porțile pentru vizitatori. Accesul în sit va fiMai mult
6 August – Ziua Minerului

„Astăzi, gândurile noastre se îndreaptă cu recunoștință și profund respect către cei care, de-a lungul vremii, au coborât în adâncuri pentru a scoate la lumină bogățiile subsolului. Meseria de miner nu este doar una dintre cele mai grele, ci și una dintre cele mai nobile – marcată de muncă istovitoare, de pericole la tot pasul și, din păcate, de prea multe sacrificii. Am participat cu emoție la comemorarea eroilor căzuți în timpul grevei de la Lupeni din 5-6 august 1929, un episod dureros al luptei minerilor pentru drepturi, demnitate șiMai mult
Ilie Toma, deputat PSD: Adresez un omagiu tuturor minerilor care și-au pierdut viața în exercițiul datoriei

Sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului ne aduce aminte de puterea transformatoare a credinței și de lumina divină care poate pătrunde și cele mai întunecate colțuri ale sufletului. Această zi sfântă să ne aducă liniște lăuntrică, curăție în cuget și tărie în nădejde! În același timp, această zi are o semnificație aparte pentru comunitățile legate prin tradiție și suferință de minerit. Gândurile mele se îndreaptă către cei care au lucrat sau lucrează în adâncul pământului, cu sacrificiu și demnitate. Adresez un omagiu tuturor minerilor care și-au pierdut viața în exercițiulMai mult
LUPENI: Achiziția de autobuze electrice a intrat în „linie dreaptă”

Am semnat la București cu SC ANADOLU AUTOMOBIL ROM SRL, contractul pentru furnizarea autobuzelor verzi, în cadrul unui proiect ce vizează transportul public în municipiul Lupeni. Proiectul este finanțat de Agenția pentru Dezvoltare a Regiunii Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest (AM PR Vest) 2021-2027. Valoarea totală a proiectului este de 39.621.812,50 lei. Investiția vizează: Implementarea infrastructurii pentru mobilitatea electrică urbană prin achiziționarea a 14 autobuze electrice și instalarea a 12 stații de încărcare lentă și 6 stații de încărcare rapidă până la sfârșitul anuluiMai mult
Exploatarea Culturală Petrila gazda unui eveniment dedicat „Zilei Minerului” (galerie foto)

Festivitățile de ieri, dedicate Zilei Minerului, au fost elegante și emoționante peste tot în Valea Jiului. Însă parcă niciunde emoția nu a fost atât de puternică precum la evenimentul organizat de Centrul de Cultură și Artă al județului Hunedoara, cu sprijinul Consiliului județean Hunedoara, la Mina Petrila. Aici, într-un melanj istoric, ceremonial și cultural le-am adus un prinos de recunoștință eroilor mineri ai Petrilei și ai Văii Jiului, la troița care amintește de scrificiul lor în adâncul pământului, dar în același timp i-am omagiat pe ortacii de astăzi, împreună cuMai mult
VALEA JIULUI: Ceremonii dedicate „Zilei Minerului”

„În Valea Jiului, am onorat memoria și curajul celor care au scris cu trudă și sacrificiu istoria mineritului românesc. Am participat, alături de comunitatea locală, la ceremoniile dedicate Zilei Minerului, la Petroșani și la Lupeni. Am rememorat împreună nu doar momentul istoric al grevei minerilor din 1929, ci și suferințele, accidentele, pierderile dureroase care au marcat Valea Jiului de-a lungul anilor. Această zi este, înainte de toate, un omagiu adus minerilor care nu mai sunt și un semn de respect profund pentru cei care, generație după generație, au ținut înMai mult