Meniu Principal

vineri, mai 2nd, 2025

 

Mihai Leu, mesaj de la Terapie Intensivă: Cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit să merg mai departe!

Mihai Leu, a transmis un mesaj tuturor celor care i-au fost alături în momentele grele prin care a trecut și pe care le-a depășit din nou. „Vă mulțumesc din inimă! Am trecut din nou printr-o cumpănă, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, al medicilor și al gândurilor voastre bune, am reușit să merg mai departe. Vă simt aproape, iar fiecare mesaj de încurajare mi-a dat putere. Chiar dacă acum sunt în continuare la Terapie Intensivă, sper ca în curând să mă pot muta în rezervă și să încep recuperarea, să măMai mult


Laurențiu Nistor: Este timpul pentru un președinte al echilibrului. Este timpul pentru Crin Antonescu!

În România anului 2025, oamenii nu mai au răbdare pentru lozinci și promisiuni deșarte. Au trăit prea multe tranziții neterminate, prea multe guverne care au căzut înainte să înceapă să construiască cu adevărat. În această realitate, în care instabilitatea a devenit aproape o rutină, România are nevoie de un președinte care aduce echilibru, nu conflicte. Care unește, nu dezbină. Un președinte responsabil, nu un experiment periculos. Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, a vorbit deschis despre această alegere esențială pentru viitorul țării, recent într-o emisiune difuzată de postul Mondo Tv:Mai mult


1 Mai la Ansamblul Exploatarea Culturală Petrila (galerie foto)

„1 Mai – parcă mai deosebit ca altădată! De mic copil am asociat 1 Mai cu o zi liberă, în care lumea se bucură – și eram și eu fericit când vedeam oameni veseli, aparent lipsiți de griji și – s-o spunem pe șleau – fericiți să poată ieși la un mic, la o bere… Astăzi se pare că vom avea parte de o vreme frumoasă! Sunt mai multe zile libere, pentru unii dintre dvs. legate, numai bune pentru o ieșire în natură sau chiar o mică vacanță. Voi postaMai mult


DEVA: Bulevardul 22 Decembrie până la giratoriul de la Lido a fost spălat. Acțiunea continuă cu alte străzi

Azi, 1 mai, sărbătorim prin muncă, normalitatea, implicarea, schimbarea. Un municipiu curat înseamnă în primul rând un efort constant și o colaborare eficientă între administrația publică locală și cetățenii Devei. În cursul zilei de azi, 1 mai, a fost spălat Bulevardul 22 Decembrie până la giratoriul de la Lido, urmând, ca mâine 2 mai, acțiunea să fie continuată pe ambele sensuri de mers pe tronsonul descris de Bulevardul Decebal până la sensul giratoriu de pe strada Dorobanți. Îi rugăm pe această cale pe locuitorii municipiului Deva să ne sprijine prinMai mult


Fotografii de la o întâlnire de taină: Coldea – Nicușor – Ponta

Elena Lasconi a publicat pe pagina de socializare o serie de fotografii în care apar Florian Coldea, Nicușor Dan și Victor Ponta. Imaginile prezentate îi arată pe cei trei ieșind în momente diferite dintr-o clădire.  Lasconi a postat și o captură de ecran dintr-un email din care rezultă că ar fi primit imaginile de la un paparazzo:         Nicușor Dan și Victor Ponta au negat acuzațiile și spun că o vor da în judecată pe Lasconi  “Doamna Lasconi de câteva zile face jocul sistemului. Face jocul candidatuluiMai mult