Meniu Principal

vineri, aprilie 11th, 2025

 

Voluntar Lions Deva Sarmizegetusa: „Mulțumim pentru ocazia de a primi o lecție!”

 „Mulțumim pentru ocazia de a primi o lecție! Eu, care am dat lecții timp de 40 de ani, m-am simțit copil”. Sunt cuvintele unui profesor de chimie, impresionat de povestea a 10 oameni pe care i-a întâlnit miercuri, 9 aprilie 2025, într-un adevărat tur al omeniei desfășurat de Lions Deva Sarmizegetusa în mai multe cartiere din oraș. O după-amiază întreagă, voluntarii și-au petrecut timpul vizitând seniorii care beneficiază de serviciul social de îngrijiri la domiciliu al Direcției de Asistență Socială Deva. Femei și bărbați din generația vârstnicilor singuri acasă. Le-auMai mult


Răzmeriță în PNL Petroșani: Membrii organizației “bat obrazul” conducerii județene

Delia Străuț, consilier local PNL:  Asta înseamnă liberalismul? Supușenie, ipocrizie? Într-un material amplu publicat de jurnaliștii publicației „Gazeta de Dimineață”, este prezentată revolta liberalilor din Organizația Municipală Petroșani, care sunt consternați de decizia PNL Hunedoara prin care a fost dizolvat Biroul Politic de la Petroșani. Conform declarațiilor, aceștia acuză conducerea județeană de blat cu PSD-ul în Consiliul Local Petroșani. Consternați de modul în care conducerea județeană a partidului a intervenit în Organizația PNL Petroșani, membrii organizației au solicitat Comisiei de Arbitraj și Onoare a PNL Hunedoara o analiză a decizieiMai mult


Economia României se prăbușește: Anul trecut PIB-ul a crescut cu doar 0,8 la sută

Comerțul, singura sursă consistentă de venit la bugetul statului în 2024 Conform datelor statistice furnizate de Institutul Național de Statistică(INS), în 2024 Produsul Intern Brut(PIB) a crescu cu doar 0,8 procente raportat la anul 2023. Au contribuit pozitiv la creșterea economică consumul final al gospodăriilor populației, cu o contribuție de 3,7 puncte procentuale. Sectoare importante ale economiei au înregistrat scăderi: Agricultura, silvicultura şi pescuitul – minus 0,2 la sută Industria – a rămas ca pondere în PIB la același nivel ca în 2023 – 0,0 la sută creștere Construcţiile auMai mult


,,Deva Auto Tuning Show 2025”

În municipiul Deva va avea loc în perioada 11-13 aprilie 2025, evenimentul ,,Deva Auto Tuning Show 2025”. Zeci de mașini tunate vor putea fi admirate în parcarea din Piața Cetății Deva cât și în parcarea subterană a Pieței Agroalimentare din Deva. Evenimentul reuneşte proprietari de autoturisme modificate, din toată ţara, care vin la Deva pentru a-şi prezenta frumuseţile pe patru roţi, cu multiple îmbunătăţiri şi mulţi cai putere sub capotă. Pentru o bună desfășurare a expoziției, accesul autovehiculelor va fi parțial restricționat, după cum urmează: Sâmbătă, 12 aprilie 2025, întreMai mult