Meniu Principal

sâmbătă, octombrie 19th, 2024

 

VETUȚA STĂNESCU, președinte PNL Hunedoara: La noi în partid este liniște. Oamenii se înțeleg

Președintele PNL Hunedoara, deputatul Vetuța Stănescu spune că pentru prima dată, în partid este liniște. În opinia deputatului, liberalii se înțeleg de minune iar  deciziile în partid sunt luate într-o manieră democratică. Declarația președintelui PNL Hunedoara, vine într-un moment în care mai mulți liberali hunedoreni au critcat modul în care Vetuța Stănescu conduce partidul. “Astăzi, cel puțin la nivelul județului Hunedoara, partidul nu este erodat de lupte din acestea care se observă la nivel național. La noi în partid este oarecum liniște și oamenii se înțeleg. Chiar și în ceeaMai mult


Carmen Hărău: Vetuța Stănescu s-a purtat ca un jeg cu oameni pe care inițial i-a lingușit…

 Carmen Hărău, un liberal cu greutate în județul Hunedoara o „spulberă”, într-o postare pe rețelele de socializare, pe Vetuța Stănescu, președintele PNL Hunedoara. Redăm mai jos un fragment din postarea doamnei Carmen Hărău: „Bunǎ dimineața! Pentru că liberalii trebuie sǎ știe am postat un selfi fǎcut acum vreo 10 ani de Vetuța Stǎnescu, în timp ce mǎ lingușea, spunându-mi, ca de obicei, cât sunt de extraordinarǎ. Când o aveam în preajmă nu mai aveam nicio scamă pe mine, le aspira pe toate. Am vǎzut-o linguşind mulți oameni, mari şi mici,Mai mult


BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Eveniment cultural sub genericul „Dumitru Hurubă, cărturar și om de spirit”

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, și în parteneriat cu Liceul Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria și Centrul Cultural și de Creație al Orașului Simeria, organizează în ziua de 24 octombrie 2024, ora 1700, în Sala de Conferințe a Parcului de Afaceri din Simeria, un eveniment cultural-omagial sub genericul „Dumitru Hurubă, cărturar și om de spirit”. Evenimentul este dedicat îndrăgitului scriitor care, la 26 octombrie 2024, va împlini opt decenii de viață și este un emoționant semn de apreciere și afecțiune fațăMai mult