duminică, septembrie 1st, 2024
Viorel Sălan, deputat PSD: M-am bucurat sa fiu în mijlocul comunității locale din Hațeg
„Respectând tradiția în perioada 30 august – 1 septembrie 2024, Primăria și Consiliul Local al orașului Hațeg au organizat Zilele Orașului Hațeg 2024, eveniment așteptat cu nerăbdare de către hațegani. M-am bucurat sa fiu în mijlocul comunității locale împreună cu colegii parlamentari Natalia Elena Intotero și Ilie Toma, președintele Consiliului Județean Hunedoara Laurențiu Nistor, vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara Alin Țambă, subprefectul județului Hunedoara, consilieri județeni și locali”, Viorel Sălan, deputat PSD
DEVA: Tabăra Națională de Chimie – Festivitatea de premiere a elevilor olimpici (galerie foto)
Festivitatea de premiere a elevilor olimpici care au participat la Concursul din cadrul Taberei Naționale de Chimie a avut loc sâmbătă, 31 august 2024 la Colegiul Național ,, Decebal” Deva. Pe lângă diplome și aprecieri, olimpicii la chimie au fost recompensați și cu premii în bani. Mulțumim doamnei Sanda Nastase (președintele Asociației Neboisa, nr) care a sponsorizat premiile, demonstrând și de această dată că este un partener educațional foarte valoros. Au fost oferite 25 de premii și mențiuni în valoare totală de 16.000 lei. O asigurăm pe doamna Sanda NastaseMai mult
VALEA JIULUI: GEORGE SIMION, către mineri- În 1977 l-ați făcut să tremure pe Ceaușescu!
În acest weekend, George Simion, președintele AUR s-a aflat în județul Hunedoara. Printre alte activități politice, Simion a organizat și o întâlnire cu pensionarii mineri din Valea Jiului. Nemulțumiți de deciziile de recalculare a pensiilor, ortacii și-au strigat nemulțumirile și au solicitat să li se facă dreptate. În discursul său, George Simion a subliniat faptul că actualii guvernanți sunt conduși de la Bruxelles și că este nevoie de schimbare: “Eu știu că mulți mineri sunt controlați și n-au putut veni la această întâlnire. Li s-a interzis să vină că liMai mult
MĂGURA UROIULUI: Dac Fest – „Sub semnul lupului” (galerie foto)
Alături de colegii mei, am vizitat tabăra amenajată la Măgura Uroiului și am avut ocazia să stau de vorbă cu reprezentanții trupelor de reconstituire istorică participanți la eveniment. Am vizitat atelierele meșteșugarilor și m-am bucurat să constat interesul ridicat al publicului pentru piesele expuse, pentru jocurile interactive și, mai ales, pentru reconstituirea unor fragmente ale bătăliilor purtate între daci și romani. Cred că astfel de evenimente ne ajută să înțelegem mai bine trecutul nostru istoric, dar mai ales obiceiurile de viață și de luptă ale strămoșilor daci și romani. ConsiliulMai mult