joi, octombrie 19th, 2023
Primăriile din Valea Jiului „țepuite” de cei care au condus CEH-ul cu trei milioane de euro
Primăriile din Valea Jiului care aveau de încasat bani pe taxele și impozitele de la CEH au rămas cu „buza umflată”. Paguba se ridică la peste 14 milioane de lei, scriu jurnaliștii de la Gazeta de Dimineață, iar primari nu cred că vor mai vedea vreodată acești bani. Mai ales că o situație similară s-a întâmplat și cu vechea companie, respectiv Compania Națională a Huilei(SNH) care a intrat în faliment în anul 2013. Cei care și-au luat țeapă de la CEH sunt locuitorii municipiilor Vulcan și Petroșani și cei aiMai mult
ÎNTĂRÂTĂ-I DRACE! Ciolacu dă cu sticla de benzină după Cîțu
Supărat că-i bate lumea obrazu’ de deficit bugetar, premierul Marcel Ciolacu aruncă cu “sticla de benzină” în curtea fostului premier liberal, Florin Cîțu. Un accident al României, zice Ciolacu cu referire la Cîțu, care și-a sumat un deficit bugetar pe care „ciuma roșie” aflată acum la volanul României nu îl poate atinge. Și de supărat ce era pe Cîțu, i-a zis-o nea Marcel, așa ca de la obraz la obraz. În traducere liberă, declarația premierului Ciolacu cu privire la deficit și la fostul premier Florin Cîțu s-ar traduce așa: “N-aMai mult
ATÂT S-A PUTUT! Iohannis a promulgat legea de prostit… prostimea
Promulgată de Iohannis, legea pensiilor speciale este sublimă dar nu are nicio legătură cu pensiile nesimțite care i-au înfuriat pe români. O lege făcută să fie făcută, așa cât să-i mulțumească pe “speciali” și să-i liniștească pe cei din Comisia Europeană. Au făcut o “românească” să scape de gura lumii Conform noii versiuni, pensiile speciale vor fi impozitate cu 20 la sută. Pensiile judecătorilor și procurorilor vor fi calculate în funcție de veniturile pe care le-au avut în carieră. Noile măsuri prevăd ca vârsta de pensionare a magistraților să ajungăMai mult
COMUNA LELESE: Caravana Salvital în Ținutul Pădurenilor
Caravana Salvital a ajuns, astăzi, la Lelese, una dintre comunele din Ținutul Pădurenilor, cu populație mult îmbătrânită, care trăiește în sate aflate la distanță apreciabilă față de spitalul din Hunedoara sau de cele mai apropiate cabinete ale medicilor de familie. Asociația Salvital, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, derulează de aproape doi ani, un proiect complex de evaluare a stării de sănătate a populației prin telemedicină și teleconsultații, care se adresează, în principal, locuitorilor din comunitățile rurale izolate. A fost o mare bucurie să o am alături, astăzi, pe doamna doctorMai mult
Deputat PNL, avocatul firmei austrice Holzindustrie Scheeinghofer, se ocupă de Codul Silvic în Parlament
Jurnalistul de investigații Andrei Ciurcanu arată pe blogul său https://andreiciurcanu.ro/ că deputatul liberal Cristina Trăilă continuă să profeseze ca avocat, în paralel cu mandatul de parlamentar, iar printre clienții acesteia se numară și societatea austriacă HS Timber Group, noua denumire a Holzindustrie Schweighofer. Contactată telefonic de jurnalistul Andrei Ciurcanu pentru a comenta situația, deputatul PNL a confirmat existența unui contract de reprezentare juridică cu Schweighofer, dar nu a dorit să comenteze despre ce servicii este vorba. Citește articolul pe: https://andreiciurcanu.ro/2023/10/03/despre-genialitatea-lemnului-comunicare-si-transparenta
Adriana Vlad- Lansare de carte
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Editura Călăuza v.b. din Deva, organizează în ziua de 26 octombrie 2023, ora 1800, la Diva’s Events din orașul Călan, un eveniment cultural prilejuit de lansarea volumului de versuri intitulat „Sufletul… poet etern…”, apărut la Editura Călăuza v.b., volum semnat Adriana Vlad. Nume relativ nou în peisajul literar hunedorean, Adriana Vlad este originară din orașul Călan unde a urmat Şcoala Gimnazială şi Liceul Industrial și unde a scris prima poezie, O femeie iubitoare, dedicatăMai mult
Pe modelul CEH: UM Orăștie, pierderi și datorii la bugetul de stat de milioane de euro
După Complexul Energetic Hunedoara(CEH), societate care a lăsat în urmă datorii de peste 1,5 miliarde de euro, o altă firmă de stat care încheie în fiecare an pe pierdere este UM Orăștie. Anul 2022 încheiat cu o pierdere de 3,5 milioane lei și o datorie la bugetul asigurărilor sociale de 13,2 milioane lei Conform datelor oficiale UM Orăștie acumulează an de an datorii la bugetul statului fără a reuși să redreseze această situație. Ultimul bilanț economic făcut public este pe anul 2022 și ne prezintă o situație din care seMai mult
Măsura plafonării adaosului comercial va fi prelungită cu 3 luni
Măsura PSD privind limitarea adaosului comercial la alimentele de bază și-a dovedit pe deplin eficiența. A oprit creșterea prețurilor la alimente, a coborât inflația la o singură cifră și astfel a protejat puterea de cumpărare pentru cei cu venituri mici și medii. Spre deosebire de alte state UE care au încercat să oprească majorările de prețuri la alimente, măsura PSD nu i-a afectat pe producători și nu a generat penurie la produsele ieftinite. Din aceste motive, Guvernul va extinde măsura, atât în privința perioadei de aplicare, cât și referitor laMai mult
Viorel Salan: “Ambele inițiative legislative reprezintă îmbunătățiri juridice în favoarea militarilor”
Sesiunea parlamentară de toamnă a început și am dorit să vedem cu ce rezultate concrete. Pentru aceasta am solicitat lămuriri deputatului PSD Viorel Salan, secretarul Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților. – În această săptămână, Senatul a adoptat, în calitate de Cameră decizională, două inițiative legislative promovate de dumneavoastră. Ce ne puteți spune despre prima dintre ele? Ambele inițiative legislative sunt propuneri de modificare și completare a Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare. Ambele reprezintă îmbunătățiri ale cadrului juridic în favoarea militarilor și după votulMai mult
S.P.I.G.M. Deva vă informează
În data de 19.10.2023 se vor efectua lucrări de întreținere și curățenie a zonelor mai jos enumerate. Deasemenea, pentru a facilita accesul și desfășurarea activităților specifice de întreținere vă rugăm sa evitati parcarea autoturismelor în intervalul orar 07:30 – 15:30, în zonele mentionate. Vă mulțumim!