miercuri, mai 17th, 2023
Târgul European al Castelelor – ediţia a VIII-a , 26 – 27 mai 2023
Vineri şi sâmbătă, 26-27 mai, vă aşteptăm în curtea exterioară a Castelului Corvinilor la ediţia din acest an a „Târgului European al Castelelor”. Cetăţi, castele şi muzee, obiective turistice importante din toată ţara se prezintă publicului în standuri dedicate, la Muzeul Castelul Corvinilor . Manifestarea cuprinde însă şi alte activităţi destinate în special publicului, derulate tot în „Curtea Husarilor” (curtea exterioară), după următorul program: vineri – 26 mai 2023 ora 10.00 – deschiderea oficială a târgului; între 10.00 – 20.00 – program interactiv cu publicul: tabere şi ateliere medievale, tirMai mult
Rămas cu onoarea „nereperată” , prefectul s-a dus s-o caute prin Primăria Simeria
Când partidul din care faci parte a devenit nefrecventabil în relația cu cetățeanul te pui „la masă” pe unde mai găsești locuri libere. Când cetățeanul nu contează decât atunci când te votează Trebuie să fii naiv să crezi că liberalul Pavel Hațegan , viceprimar de urbe, este de capu’ lui. Coabitarea consilierilor liberali cu cei ai ProRomânia și USR în Primăria Simeria este la vedere și se face cu aprobarea președintelui PNL Hunedoara, deputatul Vetuța Stănescu. Practic, atât președintele PNL Hunedoara, cât și mai nou prefectul județului nu sunt altcevaMai mult