sâmbătă, mai 6th, 2023
Spitalul Municipal Hunedoara: Echipa de medici pediatrii a fost completată
România nu duce neapărat lipsă de medici specialiști, chiar dacă numărul acestora nu este suficient. Țara are în prezent 55.000 de medici cu drept de practică, însă peste jumătate din aceștia lucrează în București sau în alte cinci județe în care se află spitale universitare: Timiș, Cluj, Mureș, Iași și Dolj. Restul acordă îngrijiri medicale pentru celelalte 36 de județe. Lipsesc pediatri, medici de urgență, radiologi și așa mai departe. Cu aceeași problemă se confruntă, în parte, și spitalul din Hunedoara. Însă există vești bune, iar acestea s-au materializat prinMai mult
DINU CÂMPEANU -expoziție personală: „POMUL VIEȚII”
Consiliul Județean Hunedoara și DGAMPT Hunedoara vă invită la deschiderea expoziției personale „POMUL VIEȚII”, a artistului DINU CÂMPEANU ce va avea loc marți, 9 mai 2023, la Galeria Națională de Artă „FORMA” din Deva, începând cu ora 17.00. „Temă recurentă în sculptura lui Dinu Câmpeanu, Arborele Vieții, străvechi motiv tradițional, prezent, deopotrivă în spiritualitatea iudaică și în cea creștin-răsăriteană, dă de această dată titlul unei noi expoziții personale, alcătuite din lucrări de atelier din mai multe perioade de creație. Dinu Câmpeanu aparține strălucitei generații de sculptori români postbrâncușieni, pentru careMai mult
DEVA : Conferință lansare proiect
Conferința de lansare a proiectului „Reducerea contaminării cu substanțe periculoase a depozitului temporar de deșeuri situat în Deva, strada Orizontului” În 4 mai a avut loc conferința de lansare a proiectului „Reducerea contaminării cu substanțe periculoase a depozitului temporar de deșeuri situat în Deva, strada Orizontului”. Proiectul este finanțat prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European (SEE) în cadrul Programului „Mediu, adaptare la schimbările climatice și ecosisteme”(RO-Mediu), pentru care MMAP este Operator de Program. Contractul de finanțare a fost semnat de către UAT Municipiul Deva, în data de 24 noiembrie 2022. ValoareaMai mult