marți, februarie 14th, 2023
Programul ”Sprijin pentru România” continuă și în acest an
Programul ”Sprijin pentru România” continuă și în acest an, având deja finanțare asigurată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Peste 2,5 milioane de oameni vor primi șase vouchere a câte 250 lei, câte unul la două luni. Cu acești bani, beneficiarii își vor putea achiziționa alimente și mâncare caldă, pentru a putea face mai ușor față cheltuielilor din această perioadă economică dificilă. Programul guvernamental are o finanțare totală de peste 57 milioane euro, bani proveniți din fonduri europene. Acest pachet de ajutor pentru persoanele vulnerabile a fost negociat cu ComisiaMai mult
LEGI IMPORTANTE, ÎN PLENUL CAMEREI DEPUTAȚILOR
Războiul din vecinătatea României creează din ce în ce mai multă tensiune în regiunea Mării Negre și în Balcani. Din această cauză proiectele de lege care ajustează cadrul legal de colaborare strategică și tactică în interiorul NATO sunt prioritare. Un astfel de proiect de lege este și PL-x nr. 170/2022 Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.17/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr.21/2020 privind Codul aerian. Am subliniat în intervenția mea de la tribuna Camerei Deputaților că înfruntarea militară ce se desfăşoară în acest moment înMai mult
Al 10-lea proiect prin PNRR pentru Hunedoara a fost semnat la Bucureşti
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu a semnat contractul de finanţare pentru un nou proiect destinat modernizării oraşului. De data aceasta este vorba despre o finanţare în valoare totală de 2.929.006 lei prin care se va asigura extinderea sistemului informatic integrat pentru managementul transportului în comun, dar şi a sistemului de supraveghere video al oraşului. Iniţiativa va fi complementară cu elementele de management inteligent al transportului în comun prevăzute de cele trei proiecte aflate deja în implementare în oraş: „Coridorul de Est”, „Coridorul Central”, respectiv „Coridorul de Vest” (proiecte cu maiMai mult