Meniu Principal

sâmbătă, ianuarie 14th, 2023

 

PSD are trei obiective esențiale, strategice, de mare importanță pentru educație

EDUCAȚIA REPREZINTĂ NU NUMAI ȘANSĂ A COPIILOR PENTRU O VIAȚĂ MAI BUNĂ, DAR ȘI UN VIITOR MAI BUN PENTRU ROMÂNIA. PSD are 3 obiective esențiale, strategice, de mare importanță pentru copii și părinți, în privința proiectului legii educației, al cărui calendar de adoptare în Parlament, până la 15 martie, a fost deja convenit politic: 1) Acces neîngrădit la educație pentru toți copiii 2) Combaterea abandonului școlar; 3) Dezvoltarea after-school-ului pentru sprijinirea părinților care muncesc. PSD apreciază că este vital ca legea educației naționale, în noua sa variantă, să aducă schimbăriMai mult


SPIGM Deva va efectua lucrări de întreținere și curățenie

În atenția cetățenilor Municipiului Deva ! S.P.I.G.M. Deva vă informează că în 13.01.2023 va efectua lucrări de întreținere și curățenie a zoneler mai jos enumerate. Deasemenea, pentru a facilita accesul și desfășurarea activităților specifice de întreținere vă rugăm sa evitati parcarea autoturismelor în intervalul orar 07:30 – 15:30, în zonele mentionate. Vă mulțumim !


Constelația Eminescu

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a marcat Ziua Culturii Naționale – 15 ianuarie, ziua de naștere a poetului –  printr-o suită de manifestări culturale în care versul eminescian a fost la loc de cinste. Anul acesta, manifestările dedicate lui Mihai Eminescu le-am așezat sub genericul Constelația Eminescu. De ce am ales această sintagmă? Pentru că fiecare slovă, fiecare poezie, fiecare pagină de proză sau articol de presă semnat Mihai Eminescu este o adevărată stea, un astru luminos pe firmamentul culturii românești și universale. Mai mult


CJ Hunedoara a obținut finanțare pentru Ambulatoriul Integrat al SJU Deva

Ministerul Sănătății a finalizat evaluarea proiectelor depuse în cadrul apelului PNRR/2022/C12/MS/I1.3/Unități de asistență medicală ambulatorie, Componenta 12: Sănătate aferent Planului Național de Redresare și Reziliență al României. Proiectul „Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești Ambulatoriu Integrat din cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva” depus de Consiliul Județean Hunedoara a îndeplinit normele Etapei I de verificare, iar în urma Etapei a II-a de ierarhizare a fost declarat APROBAT PENTRU FINANȚARE DIN PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ. „Felicit echipa Consiliului Județean Hunedoara care se ocupă de atragerea fondurilor nerambursabile pentru că și-a demonstratMai mult