Meniu Principal

joi, decembrie 15th, 2022

 

Medicii Hunedoarei: Dr. Flavius Chiș

Dr. Flavius Chiș este medic specialist chirurg în cadrul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara. Cu el am discutat, printre altele, despre dotările spitalelor din județ, din țară și din străinătate și am concluzionat, încă o dată, că avem la Hunedoara un spital foarte bine dotat. Este localnic, iar studiile și le-a făcut la Timișoara și Sibiu. „M-am hotărât să fac Medicina în clasa a XI-a. Nu pot spune că am știut dintotdeauna că asta vreau să fac, dar mi-a plăcut anatomia din anul I de facultate, iar chirurgia aMai mult


Primăria Hunedoarei, premiată de Asociaţia Municipiilor din România pentru „excelenţă în domeniul sănătăţii şi bunăstării”

Asociaţia Municipiilor din România (AMR) a derulat şi în acest an o evaluare a proiectelor implementate de primăriile municipiilor membre din ţară, în diferite domenii, iar Primăria Hunedoara se numără printre instituţiile de acest fel ale căror merite sunt apreciate la nivel naţional. Primăria municipiului Hunedoara a fost distinsă cu „Premiul pentru excelenţă în sănătate şi bunăstare” (la categoria municipiilor de rang II – conform clasificării administrative). „Gala de excelenţă” a Asociaţiei Municipiilor din România s-a derulat în această seară, sub înaltul patronaj al Preşedintelui României, Klaus Iohannis, la OperaMai mult


Sediului DGASPC Hunedoara va fi modernizat

Consiliul Județean Hunedoara a obținut o nouă finanțare nerambursabilă prin PNRR „Reparația și modernizarea sediului Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara situat în Municipiul Deva, Piața Gării, nr. 9A” – proiect depus și aprobat în cadrul apelurilor de proiecte PNRR, componenta 5 – Valul renovării, axa 2: Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice. În cadrul proiectului vor fi realizate lucrări de intervenție privind creșterea performanței energetice a clădirii prin lucrări de reabilitare termică a anvelopei, înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, lucrări de reabilitare termică a sistemuluiMai mult


E vremea colindelor…

În aceste zile premergătoare marelui praznic al Nașterii Mântuitorului, pragul Consiliului Județean Hunedoara este trecut de cetele de colindători care vin să ne colinde. Am primit, astăzi, cu multă emoție și bucurie colindul copiilor de la Centrul Școlar Pentru Educație Incluzivă „Rudolf Steiner” din Hunedoara și le-am mulțumit pentru că, și în acest an, au venit să vestească Nașterea Domnului. În această perioadă, vă invit pe toți să vă deschideți inimile și să dăruiți bucurie tuturor celor din jur, dar mai ales celor care au nevoie de grija noastră. LaurențiuMai mult


Armoniile unei vieți

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a organizat, în ziua de 14 decembrie 2022, un eveniment artistic excepțional prilejuit de lansarea volumului monografic „Lungile cărări înspre SARGEȚIA”, alcătuit de muzicologul prof. univ. dr. Dumitru Jompan. Cartea a fost publicată în anul 2021 la Editura Gutemberg Univers din Arad. Volumul a apărut cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Hunedoara și al Primăriei Municipiului Deva, instituții care încă de la bun început au susținut activitatea Coralei „Sargeția” din Deva, fondată de profesorul Nicolae Icobescu și teologul Gheorghe Pop. Monografia dedicată CoraleiMai mult


Primul spectacol de teatru al Hunedoarei! O comedie pe gustul vostru!

Prima coproducție dintre Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani și Teatrul de Artă Deva – „O scrisoare pierdută” de Caragiale, în regia renumitului Alexandru Grecu, va avea premiera oficială în    «Capodopera dramatică „O scrisoare pierdută” nu doar a rezistat în timp, ci a devenit și mai actuală în procesul de dezvoltare a societății contemporane. Nimic nu s-a schimbat, ci doar s-a agravat! Civilizația umană modernă degradată de cinismul politic a degradat și mai mult din punct de vedere moral. Așa cum ne este înfățișată omenirea de acest genialMai mult


33 de ani de la Victoria Revoluţiei Române din Decembrie’89

Prin jertfa celor care au pus LIBERTATEA mai presus de viața lor, a celor care au luptat cu mâinile goale pentru a schimba destinul țării noastre, însuflețiți de speranța într-un viitor mai bun, trăim astăzi într-o Românie democratică. O Românie în care cetățenii îşi pot exprima liber opiniile, pot învăţa, munci şi călători oriunde în lume, o Românie în care românilor le sunt garantate libertăţile fundamentale. Le mulțumesc pentru invitație celor de la Blocul Național al Revoluționarilor din Decembrie 1989 – România, de a lua parte la şedința festivă organizatăMai mult


Bugetul de Stat pentru 2023 a primit votul Parlamentului

Este pentru prima dată când în România se aprobă bugetul înainte de cea de a doua jumătate a lunii decembrie și avem astfel legea care ne permite funcționarea normală și fără sincope încă din prima zi a anului viitor. Este un buget realist, echilibrat, care vizează susținerea economiei, a mediului de afaceri, precum și protejarea populației. A fost un efort susținut din partea Guvernului condus de Nicolae Ionel Ciucă de a prezenta bugetul comisiilor reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, de a-l dezbate și de a-l adopta la timp, iarMai mult


LUCRĂRI ÎN COMISIA PENTRU APĂRARE

Prima propunere legislativă dezbătută în cadrul ședinței Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a fost PL-x nr. 749/2022 Proiect de Lege privind unele măsuri de eficientizare a monitorizării traficului rutier. Obiectul de reglementare îl constituie instituirea unor măsuri pentru monitorizarea traficului rutier prin instituirea sistemului integrat pentru monitorizarea traficului rutier pentru drumurile publice din România. Am evidențiat faptul că este o inițiativa foarte bună a guvernului. Aceasta și ținând cont de realitatea faptului că din evaluările făcute rezultă că și în anul 2021, România s-a aflat primul locMai mult


BUGETUL DE STAT PENTRU 2023 ESTE UN BUGET PENTRU DEZVOLTARE

Prin buget se alocă resurse record pentru investiții – 7,2% din PIB (112 mld. lei), se finanțează măsuri pentru creșterea nivelului de trai. Mai mult, bugetul contribuie la stabilizarea macroeconomică și la ușurarea poverii facturilor mărite și a creșterii prețurilor. PSD a croit un buget național în care economia să meargă și mai bine, să se facă investiții și oamenii să aibă siguranța locului de muncă Bugetul de stat pentru 2023 se bazează pe ipoteze macroeconomice corecte și va face ca România să ajungă la un PIB istoric în 2023Mai mult