Meniu Principal

miercuri, martie 30th, 2022

 

În atenția devenilor care beneficiază de suplimentul pentru energie

Direcția de Asistență Socială Deva aduce la cunoștința persoanelor din municipiul Deva care beneficiază de suplimentul pentru energie că, în perioada 1–15 aprilie 2022, au obligația să depună, la sediul instituției, documente care să ateste veniturile realizate adeverință de salariu, cupon de pensie etc.). Conform Legii nr. 226/2021, beneficiarii ajutorului pentru încălzire și suplimentului pentru energie au OBLIGAȚIA să comunice administrației publice locale orice modificare intervenită în componența familiei și a veniturilor acesteia, în termen de 5 ZILE de la data la care a intervenit modificarea. Comunicarea modificărilor se faceMai mult


Sălan: România știe ce este demnitatea

Acesta este titlul declaraţiei politice susţinută ieri în Camera Deputaţilor şi în care am vrut să evidenţiez schimbările majore produse de un conflict “local” devenit rapid global şi modul în care România a răspuns acestei provocări. Războiul de la graniţele României este cel mai grav conflict militar din Europa, de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial. Rusia a atacat Ucraina printr-o acţiune militară brutală şi a distrus astfel pacea Europei. În prezent, are loc cea mai mare criză umanitară din ultimii 70 de ani. Peste 3,7 milioane deMai mult


Viață mai ușoară pentru bunici și personal

Centrul Social Multifuncțional pentru Persoane Vârstnice, situat în incinta fostei unități militare de la Hășdat, are, începând de ieri, un lift nou-nouț, menit să ușureze transportarea beneficiarilor cazați la etajul uneia dintre clădirii. Lucrările pentru montarea liftului au început în luna noiembrie a anului trecut, iar astăzi a fost realizată autorizarea ISCIR pentru ca liftul să poată fi utilizat. Din totalul de 40 de beneficiari câți sunt acum internați în centru, 27 sunt semidependenți și dependenți, ceea ce înseamnă că nu se pot deplasa singuri. Faptul că au, acum, unMai mult


Hunedoara – O nouă acțiune de curățare a drumurilor

Ieri, a avut loc o nouă acțiune de curățare a drumurilor care delimitează municipiul Hunedoara. Este cea de-a doua dintr-un șir de acțiuni de curățenie prin care se dorește ca imaginea orașului să fie una pozitivă, de oraș îngrijit, încă de la primul contact al vizitatorului cu municipiul Hunedoara. S-a început pe drumul către Silvaș și s-a continuat pe drumul care duce spre Teliuc, respectiv DJ 687J. Au participat atât beneficiarii de venit minim garantat, cât și persoanele care trebuie să presteze ore de muncă în folosul comunității. Doar deMai mult


Refugiații din Ucraina vor învăța să comunice în limba română

Prefectul Călin Petru Marian i-a vizitat ieri pe refugiații ucraineni aflați în orașul Hațeg, pentru a le transmite mesaje de încurajare dar și pentru a-i informa că statul român organizează și în județul Hunedoara cursuri de comunicare în limba română și, totodată, le poate oferi posibilitatea să se angajeze. Din echipa care a vizitat locurile unde au fost primiți refugiații ucraineni au mai făcut parte subprefecții Lorincz Szell și Gheorghe Bogdan Urdea, directorul executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, Georgeta Tomuța și primarul orașului Hațeg, Adrian Pușcaș.Mai mult


Reglementarea activităţii prestatorului casnic

Am votat, în Camera Deputaților, Legea activităților casnice, proiect asumat prin PNRR. Reglementarea activităţii prestatorului casnic prevede posibilitatea remunerării în tichete cu valoare de 15 lei pentru persoanele fizice care vor desfăşura activităţi casnice în beneficiul altor persoane. Cei care muncesc în activităţi necalificate, de tip menaj, croitorie, prepararea hranei sau bone ocazionale pot deveni asiguraţi. Pentru a dobândi statutul de asigurat și vechime în muncă, va trebui să aibă o medie de 85 de tichete pe lună. Tichetele de activități casnice vor fi emise de Agenţia Naţională pentru OcupareaMai mult


18 ani de siguranță în NATO

Pe 29 martie 2004, Partidul Social Democrat reușea să aducă aderarea României la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). După eforturi coordonate peste o perioadă de mai mulți ani, statul român a dat atunci un semnal puternic, care va determina rolul său în lume pentru totdeauna. În timp ce la granițele României are în continuare loc o agresiune militară fără precedent în Europa ultimelor decenii, viziunea social-democrată de atunci asigură astăzi siguranța românilor, respectiv viitorul copiilor și tinerilor noștri. NATO este un garant al securității pentru toți cetățenii săi, careMai mult


Gestionarea crizei sanitare COVID-19

“Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 în cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva” Județul Hunedoara, prin Consiliul Județean Hunedoara, și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene derulează proiectul “Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 în cadrul Spitalului județean de urgență Deva”, cod SMIS 138125, co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020. Obiectivul proiectului este creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 în cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva, prin dezvoltarea infrastructurii sanitare a Spitalului Județean de Urgență Deva, prinMai mult