Meniu Principal

vineri, februarie 11th, 2022

 

Dezvoltarea reţelelor de distribuţie de gaze

Guvernul a publicat ordinul privind dezvoltarea reţelelor de distribuţie de gaze finanțate din Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” asigurăm o finanțare în valoare de 7,5 miliarde de lei pentru reabilitarea și extinderea rețelelor de gaze naturale. Aproximativ 196.000 de familii vor fi branșate la rețeaua de gaze. Pe lângă înființarea de noi rețele, programul prevede extinderea și modernizarea infrastructurii existente. Pentru rețeaua de apă, canal și drumuri, Ministerul Dezvoltării a primit deja cereri de finanțare de la 97,5% dintre comunele, orașele, municipiileMai mult


Cu Nicolae Gavrea, în lumea sportului

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, a organizat un eveniment editorial deosebit care a bucurat numeroșii iubitori de sport: jurnalistul sportiv Nicolae Gavrea și-a lansat volumul intitulat „Jurnal olimpic, Tokyo, 2021. Olimpiada în pandemie”. În semn de prețuire și recunoștință, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva i-a oferit jurnalistului Nicolae Gavrea o Diplomă de Excelență „pentru activitatea de o viață pusă în slujba promovării sportului românesc, a sportului hunedorean în mod deosebit”. Diploma aMai mult


Sălan: Liberalizarea pieței energiei s-a făcut haotic

Liberalizarea pieței energiei s-a făcut haotic, fapt care a aruncat facturile în aer și alimentează inflația. Ministrul Energiei trebuie să ia act de realitatea catastrofală pe care a provocat-o și să promoveze urgent, în primă instanță, măsurile de sprijin pentru marii consumatori din economie, cum i-a cerut de altfel și premierul. Facturile “liberalizate”, din energie, au ajuns și la Banca Națională a României  BNR a confirmat poziția și argumentele PSD. Adrian Vasilescu, BNR: ”Stilul haotic în care s-a făcut liberalizarea” s-a adăugat cauzelor externe care au alimentat creșterea inflației dinMai mult


La Castelul Corvinilor s-a redat circuitului de vizitare

 Castelul Corvinilor a trecut, în ultimul an, printr-un amplu proces de restaurare Vizitatorii vor putea vizualiza în încăperea de la etajul turnului o expoziție cu artefacte medievale și moderne, din colecțiile Muzeului Castelul Corvinilor, apoi vor putea ieși pe galeria de lemn pentru a admira atât Castelul cât și Hunedoara. Accesul se face prin scara spirală, unde pentru siguranța vizitatorilor, s-a montat o balustradă din fier forjat și s-a reabilitat sistemul de iluminare. Acest sector al Castelului Corvinilor a trecut, în ultimul an, printr-un amplu proces de restaurare în cadrulMai mult


A fost votat bugetul general al municipiului Deva

Consiliul Local al Municipiului Deva a aprobat, ieri, 10 februarie 2022, în ședință extraordinară, prin HCL nr. 43/2022, bugetul general al municipiului Deva pe anul 2022. Principalele domenii de dezvoltare și ponderea lor în bugetul general sunt: – Locuințe. servicii și dezvoltare publică = 89.299.390 lei – Învățământ = 67.865.630 lei – Transporturi = 59.640.020 lei – Cultură, recreere și religie = 49.012.860 lei – Asigurări și asistență socială = 47.411.340 lei Cheltuielile cu investițiile reprezintă cea mai mare pondere din bugetul general al municipiului Deva = 50,32 %. ÎnMai mult