Meniu Principal

miercuri, ianuarie 26th, 2022

 

Adoptați un cățel de la Adăpostul de Câini din Hunedoara !

Dacă doriți ca viața voastră să devină una plină de iubire și afecțiune, aveți ocazia să adoptați, sâmbătă, un cățel de la Adăpostul de Câini din Hunedoara. SÂMBĂTĂ : 29.01.2022, între orele 10-14, sunteți așteptați la târgul de adopții pe care Salubprest Hunedoara, alături de Primăria Hunedoara îl organizează în adăpostul situat în incinta fostei unități militare din Hășdat, strada Rotarilor, Nr. 70. Sunteți așteptați, așadar, la târgul de la finalul lunii, în număr cât mai mare!  


Dezbatere publică pe proiectul de buget general

Ieri, 25 ianuarie 2022, a avut loc, la sediul Primăriei Municipiului Deva, consultarea publică privind dezbaterea proiectului de buget general al Municipiului Deva pe anul 2022. În anul 2022, bugetul general al municipiului Deva este de 433.024.150 lei (peste 86 de milioane de euro). Bugetul general pe anul 2022 este mai mare cu 45,22% față de anul 2021, pe fondul avansării execuției obiectivelor finanțate din fonduri nerambursabile și a sumelor din credite bancare estimate a fi trase în anul curent. Cele mai importante capitole care vor fi finanțate din bugetulMai mult


Winkler: Voi continua să muncesc în interesul economiei românești

Am fost reales, prin votul secret al deputaților din Comisia pentru comerț internațional a Parlamentului European, în funcția de vicepreședinte al acestei importante comisii. Mulțumesc frumos pentru susținerea EPP Group in the European Parliament, sprijinul transpartinic și încrederea acordată de colegi! Urmează doi ani și jumătate de muncă intensă. Dubla tranziție, digitală și verde, care stă în fața economiilor și societăților europene, nu se poate întâmpla fără o intensă activitate în domeniul comerțului internațional. Voi continua să muncesc în Comisia pentru comerț internațional în interesul întreprinderilor mici și mijlocii, înMai mult


Jandarmii hunedoreni la ora bilanțului

Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian a participat, ieri, la evaluarea activității din 2021 a Inspectoratului de Jandarmi Județean „Decebal” Hunedoara. A fost prezent și subprefectul Lorincz Szell precum și reprezentanți ai instituțiilor hunedorene ale Ministerului Afacerilor Interne. Șeful Inspectoratului, col. Marius Dumitru Iosif, a prezentat o sinteză a activității jandarmilor hunedoreni pentru anul 2021, în condițiile în care, pe lângă misiunile obișnuite, ofițerii și subofițerii jandarmi au efectuat zilnic numeroase activități pentru prevenirea răspândirii virusului „SARS-COV 2”. De asemenea, din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, adjunct al inspectoruluiMai mult


Ședință odinară la CJ Hunedoara

Consiliul Județean Hunedoara este convocat vineri, 28 ianuarie 2022, de la ora 11.00, în ședință ordinară, în sistem videoconferință, cu următorul proiect al ordinii de zi:  Proiect de hotărâre privind aprobarea „Programului de acţiuni în domeniul relaţiilor externe al Consiliului Judeţean Hunedoara pe anul 2022”; Proiect de hotărâre privind aprobarea prețului pentru apa potabilă și a tarifului pentru canalizare-epurare pentru aria de operare a SC APA PROD SA Deva; Proiect de hotărâre pentru modificarea art.2 al Hotărârii Consiliului Județean Hunedoara nr.313/2019 privind aprobarea cuantumului contribuției lunare a beneficiarilor de serviciiMai mult


Noile măsuri de protecție împotriva scumpirii energiei și gazelor

Guvernul condus de PNL a adoptat, ieri, o nouă ordonanță de urgență care vizează facturile la energie ale consumatorilor casnici și non-casnici (IMM-uri și instituții publice), crescând măsurile de protecție a cetățenilor, firmelor și instituțiilor publice importante (școli, grădinițe, spitale, săli de cultură etc). Măsurile adoptate ieri se aplică pentru lunile februarie și martie. Dacă s-ar fi aplicat retroactiv, ar fi fost o problemă privind constituționalitatea lor. Potrivit noilor reguli, pentru consumatorii casnici, plafoanele de preț vor scădea, iar pragul de consum va crește. Guvernul plafonează acum prețul energiei șiMai mult


Viorel Salan: “Pentru noi, parlamentarii PSD de Hunedoara, sprijinirea administraţiei locale a judeţului Hunedoara rămâne un obiectiv prioritar”

Creşterea galopantă a preţurilor la energie, ordinea publică şi debutul sesiunii parlamentare au fost principalele teme pe care am dorit să le discutăm cu Viorel Salan, deputat PSD şi membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. –  Suntem într-o criză energetică majoră care afectează grav nu numai consumatorii casnici, ci şi întreaga economie românească. Ce soluţie vedeţi în această situaţie? Este de necontestat faptul că suntem într-o gravă criză energetică. Desigur, nu suntem numai noi în această situație, este și Europa. Experţii susţin că în ultimii 20 deMai mult