joi, iulie 29th, 2021
„Este nevoie de o simplificare a proceselor administrative din administrația publică centrală și locală”
Împreună cu mai mulți colegi din Senatul României am inițiat, la începutul lunii iulie, o propunere legislativă pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, România are nevoie de o accelerare a procesului de debirocratizare și de simplificarea proceselor administrative. Scopul este de a reduce eforturile populației de procurare a documentelor în vederea obținerii unor servicii publice care să urmeze procese mai eficiente. Va fi introdusă reglementarea caMai mult
OLD BAND în municipiul Hunedoara
Trupa OLD BAND vă invită la un spectacol muzical inedit în Parcul Tineretului din municipiul Hunedoara Vineri, 30 iulie 2021, Old Band ne invită la încă o călătorie în timp, prin muzica anilor ‘60 – ’90. Spectacolul va dura două ore, începând cu ora 18:00, și are loc în filigoria din Parcul Tineretului din municipiul Hunedoara. Din Old Band fac parte: Ioan Lupea – liderul formației – chitară și voce; Mihai Bari – orgă și acordeon; Alexandru Bari – tobe și voce; Eugen Birtok – trompetă și Rudolf Plasser –Mai mult
ADEVĂRUL despre cauzele opririi activității la Termocentrala Mintia
Termocentrala Mintia este oprită pentru că nu există autorizații de mediu Demagogia liderilor hunedoreni ai Partidului Social Democrat a atins cote de neimaginat. Metodele de înșelare a publicului, practicate de PSD prin promisiuni mincinoase și discursuri bombastice, sufocă în ultimele zile spațiul de comunicare publică, prin reacții populiste care ocolesc cu bună știință și cu rea credință, adevărul. În anul 2013, când s-a format Complexul Energetic Hunedoara, compania avea 0 lei datorii. În 2019 a ajuns în insolvență, cu peste 3 miliarde de lei datorii, înregistrate sub conducerea managerilor numițiMai mult
Roşia Montană – inclusă în Patrimoniu UNESCO
Peisajul cultural minier Roșia Montană a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Decizia a fost luată, prin consens, de Comitetul Patrimoniului Mondial. Acest sit din Carpaţii Occidentali adăposteşte „un ansamblu excepţional” de galerii romane datând din secolul al II-lea, ”cel mai important şi mai vast cunoscut”, a subliniat ICOMOS, organismul consultativ al agenţiei ONU care a recomandat înscrierea sa. Roșia Montană a fost inclusă și pe lista Patrimoniului Mondial în Pericol „recunoscându-se, astfel, atât vulnerabilitatea sitului cât și necesitatea luării de măsuri urgente de protecție”. În luna septembrie aMai mult
Au fost aprobate normele metodologice de aplicare a Legii adopției
Am aprobat, ieri, în ședința de Guvern, normele metodologice de aplicare a Legii adopției, care flexibilizează procedurile actuale și crește sprijinul acordat de stat familiilor adoptatoare. Prin acest act normativ: se asigură accesul echitabil pentru intrarea pe liste în procesul de potrivire pentru toți adoptatorii sau familiile adoptatoare, stabilind un singur criteriu de ierarhizare – vechimea atestatelor; este introdusă obligativitatea anunțării adoptatorului sau familiei adoptatoare cu privire la rezultatul potrivirii, prezentarea motivelor pentru care procedura de potrivire practică nu a fost inițiată și stabilirea unui termen în acest sens; seMai mult
Incompetență politică și administrativă
Neștiința, dezinteresul și frica în fața superiorilor de partid ale politicienilor de Dreapta, demnitari aleși ai județului Hunedoara în Parlamentul României, au făcut ca viața uneia dintre cele mai importante capacități de producție a energiei electrice din țară să se stingă, probabil pentru totdeauna. Mare atenție, doamnelor și domnilor de Dreapta! Dacă ați vrea cu adevărat să puneți suflet pentru România, pentru români și pentru hunedoreni încă puteți salva Termocentrala Mintia, Steaua de pe Mureș, în următoarele zile. Faceți acest lucru măcar acum pentru a le demonstra cetățenilor județului HunedoaraMai mult
Închiderea Termocentralei de la Mintia, o gravă eroare Guvernului Cîțu
Măsura închiderii Tremocentralei de la Mintia este încă o gravă eroare pe care guvernul actual o comite cu nonșalanță și face parte dintr-o lungă serie de decizii pripite și greșite, luate deja de către actuala guvernare, de la instalare încoace. De 52 de ani, Termocentrala de la Mintia a avut un rol economic important în această parte a țării în ceea ce privește producerea și furnizarea de energie electrică. Dar, dincolo de aspectul economic, Termocentrala de la Mintia a fost și este un obiectiv strategic însemnat, parte a sistemului energeticMai mult
Dispreț în formă continuată față de cele mai vulnerabile categorii sociale
Raportat la spațiul European România alocă pentru protecție socială unul din cele mai mici procente din PIB (aprox 15% din PIB), în condițiile în care media europeană este de aprox 28%. În plus, eficiența utilizării acestor resurse în combaterea riscului de sărăcie este în România mult mai redusă decât media europeană. În 2019 impactul transferurilor sociale (altele decât pensiile) în reducerea riscului de sărăcie a fost în România de doar 15%, în conditiile în care impactul în Polonia a fost de peste 36% (Polonia a alocat în 2019 pentru protecțieMai mult