marți, mai 11th, 2021
Blocul Național Sindical solicită intervenția Avocatului Poporului la Curtea Constituțională
Către AVOCATUL POPORULUI Doamnei Avocat al Poporului RENATE WEBER In numele membrilor de sindicat ai Blocului National Sindical, confederatie sindicala reprezentativa la nivel national, reprezentand peste 250.000 de lucratori din Romania, având în vedere atribuţiile pe care le are instituţia Avocatului Poporului conform Constituţiei şi Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea Avocatului Poporului, vă sesizăm cu privire la încălcarea drepturilor persoanelor fizice membri de sindicat, afiliati organizatiilor sindicale membre ale Blocului National Sindical, prin modificarile aduse Codului muncii de ordonanţele de urgenţă adoptate de Guvern în şedinţa din dataMai mult
Victimele violenței sexuale vor beneficia de intervenție și sprijin
La Spitalul Universitar de Urgență București funcționează, de ieri, primul centru de intervenție pentru victimele violenței sexuale care oferă servicii integrate – medicale și medico-legale, asistență post-traumatică și consiliere. Acest centru este rezultatul colaborării dintre 4 instituții: Agenția Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, Spitalul Universitar de Urgență, Institutul Național de Medicină Legală ”Mina Minovici” și Direcția de Asistență Socială a Municipiului București și este finanțat prin proiectul ”Sprijin pentru implementarea Convenției de la Istanbul în România”, în valoare totală de 2,5 milioane de euro. Victimele violențeiMai mult
A început Recensământul General Agricol 2020
Prefectul județului, Călin Petru Marian, a fost prezent ieri la Direcția pentru Agricultură Județeană pentru a urmări și analiza împreună cu directorul instituției, Claudiu Grama, modul în care se va desfășura RECENSĂMÂNTUL GENERAL AGRICOL în județul Hunedoara. Colectarea datelor va avea loc în perioada 10 mai – 31 iulie și se va face sub forma unui interviu faţă în faţă cu şeful exploataţiei Agricole, cu şi fără personalitate juridică, sau cu o altă persoană din cadrul acesteia care poate furniza informaţiile solicitate. Pentru stocarea informațiilor se va folosi un chestionarMai mult
Regalitatea și Independența
Acești doi piloni ai modernității românești pe care-i sărbătorim la 10 mai au marcat în istoria noastră intrarea oficială în rândul statelor moderne și liberale ale Europei. Primirea principelui Carol la București, în 10 mai 1866, asigura menținerea unirii înfăptuire prin dubla-alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn în 1859 și a fost urmată după numai câteva săptămâni de adoptarea primei noastre Constituții. La 10 mai 1877 reprezentanții celor două Camere i-au anunțat Principelui votul din 9 mai, prin care țara se emancipa în totalitate de sub autoritatea otomanăMai mult
Ziua Regelui și declararea oficială a Independenței de Stat
Data de 10 Mai marchează două momente importante din istoriografia României: începutul domniei lui Carol I și declararea oficială a Independenței de Stat. 10 Mai este Ziua Regelui, fiind legată de momentul sosirii lui Carol de Hohenzollern Sigmaringen în România în anul 1866. Începea astfel o domnie de 48 de ani, cea mai lungă din istorie. După unsprezece ani, la 10 mai 1877, Senatul României a votat proclamaţia de independenţă faţă de Imperiul Otoman. Războiul de Independenţă, sau Războiul ruso-turc din perioada 1877-1878, a beneficiat de o contribuţia decisivă aMai mult
Spectacolul „ Veronika se hotărăște să moară„ – la TAD
Au mai rămas câteva zile până la mult așteptata revedere, 14 mai, ora 19 „Spectacolul „ Veronika se hotărăște să moară„ este despre scânteia iubirii reale ce poate deschide inima, ochii dar si mintea către altfel de viață. Este despre schimbarea lumii interioare, dar și fizice, odată cu arderea ei. Și este despre nașterea dorinței de a trăi o dată cu împlinirea dragostei. Este oare posibil ca sentimentul de a fi îndrăgostit să descătușeze sufletele încarcerate în propiile rătăciri? „ – Florin Ionescu, regizor. SPECTACOL NERECOMANDAT PERSOANELOR SUB 16 ANI Distribuția:Mai mult
Festivalul Național de Umor ,,Liviu Oros” – Deva
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” vă invită în perioada 14-16 mai 2021, la ediția a XX-a a Festivalului Național de Umor ,,Liviu Oros” care se va desfășura la Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” din Deva, în Amfiteatrul ,,Liviu Oros”. Evenimentul va debuta vineri, 14 mai, la ora 18:00, cu Salonul Național de Caricatură ,,Deva 2021 – Cetatea umorului grafic”. Sâmbătă, 15 mai 2021, evenimentul se va desfășura după următorul program: ora 11:00 – sub genericul ,,Ludica” va avea loc o prezentare de proză românească scrisă și o întâlnireMai mult
Campanie de igienizare a străzilor și trotuarelor din municipiul Deva
Primăria Municipiului Deva și operatorul SC Salubritate SA anunță pentru astăzi, 11 mai 2021, o acțiune de igienizare a străzilor și trotuarelor din oraș. Acțiunea va începe dimineața la ora 9:00 și va viza principalele bulevarde din municipiu. Străzile şi trotuarele vor fi spălate cu detergenți profesionali. Campania de igienizare a orașului va continua și în zilele următoare, în fiecare seară, după ora 22:00, până când vor fi igienizate toate căile publice de pe raza municipiului Deva. Biroul de presă
Inițiativă UNICEF: Deva, „Oraş Prieten al Copiilor”
Primăria municipiului Deva, primarul Florin Nicolae OANCEA și viceprimarii Ferdinand Zoltan POGOCSAN și Gabriel ILIEȘ, au găzduit ieri o întâlnire care a avut ca temă inițiativa UNICEF „Localități Prietene ale Copiilor” modalităţile prin care Municipiul Deva poate veni în sprijinul copiilor. Inițiativa „Orașe Prietene ale Copiilor”- program pilot în România – este o inițiativă globală a UNICEF care sprijină autoritățile locale în materializarea drepturilor copiilor la nivel local și care are la bază Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului . O localitate prietenă a copiilor este un municipiu, unMai mult
Pandemia de Coronavirus – o adevărată provocare pentru medici
Medicii Hunedoarei: dr. Caramangiu Iuliana Pandemia de Coronavirus a fost și este o adevărată provocare pentru medici și, încă de la începuturile ei, a însemnat o perioadă epuizantă mai ales pentru secțiile de boli infecțioase, ATI si UPU. În contextul dat, discuția cu dr. Iuliana Caramangiu a fost mai mult decât binevenită. Dr. Caramangiu este medic specialist în cadrul secției de Boli Infecțioase a spitalului hunedorean. Dr. Caramangiu este timișoreancă, absolventă Liceului „C.D. Loga” și a Facultății de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”. Rezidențiatul l-a încheiat în cadrul Clinicii 1Mai mult