Meniu Principal

joi, decembrie 3rd, 2020

 

Laurențiu Nistor: Anul acesta, mai mult ca oricând, avem nevoie de speranță, solidaritate și de unitate

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a participat la ceremonia organizată în cinstea Zilei Naționale a României. Evenimentul s-a desfășurat în Piața Tricolorului din Deva în prezența unui număr redus de participanți, cu respectarea normelor sanitare în vigoare. „Anul acesta, mai mult ca oricând, avem nevoie de speranță, solidaritate și de unitate. Niciodată 1 Decembrie nu a fost mai trist ca acum, când ne luptăm cu un dușman invizibil, cu acest virus, care ne obligă să stăm la distanță unii de alții, dar ne și responsabilizează: să fim mult maiMai mult


DEVA : Start pentru reabilitarea centrului istoric

Valoarea totală a contractului este 16.945.504,67 lei cu TVA Am semnat contractul pentru amenajarea zonei pietonale centrul istoric din municipiul Deva. Contractul cuprinde partea de proiectare și execuție efectivă a lucrărilor. Termenul de execuție a contractului este de 24 de luni (6 luni proiectare și 18 luni execuția lucrărilor). Am discutat însă cu reprezentanții firmei câștigătoare – Construcții Erbașu SA (Divizia Oradea) posibilitatea reducerii la jumătate a termenelor din contract, astfel încât să putem avea un centru istoric amenajat complet la sfârșitul anului 2021. De asemenea, la întâlnirea de ieriMai mult


Sorin Marica: Ne propunem reducerea decalajelor economice față de restul țărilor UE

Conform deputatului Sorin Marica, PRO România va susține master planuri generale în fiecare domeniu de activitate  “PRO România pune dezvoltarea economică pe primul plan pentru a asigura bunăstarea românilor și resursele necesare unor servicii publice de calitate. Ne dorim să fim un partid politic în care oameni competenți construiesc și aplică proiecte concrete pentru dezvoltarea țării. De aceea, PRO România vine cu un model nou pe scena politică prin promovarea unei gândiri de incluziune socială, factură liberală în economie și progresistă în ceea ce privește drepturile și libertățile fundamentale”, susțineMai mult


PNL: DEZVOLTĂM ROMÂNIA, DEZVOLTĂM HUNEDOARA!

Partidul Național Liberal a demonstrat în acest an în care s-a aflat la guvernare că știe și că poate să dezvolte România chiar și într-o perioadă extrem de grea și împotriva majorității toxice a PSD, care a sabotat cât  a putut inițiativele guvernului. Cu o majoritate solidă în Parlament, vom reuși să dezvoltăm România, iar programul prezentat de Partidul Național Liberal, oferă nu doar idei, ci și soluții în acest sens. Cu fonduri proprii și cu finanțări europene, administrațiile liberale au arătat deja că pot să transforme orașele, iar GuvernulMai mult


Extinderea reţelelor de gaze naturale

Finanţarea extinderii reţelelor de gaze naturale este prevăzută de Programul de Guvernare al Partidului Național Liberal  Programul PNL este singurul program realist și finanțabil, proiectele fiind deja negociate cu oficialii europeni. Programul național de racordare a populației și clienților non-casnici la sistemul inteligent de distribuție a gazelor naturale are o valoare de peste un miliard de euro şi se derulează in două etape. Prima etapă este aferentă perioadei de programare 2014-2020 cu o valoare de 235 de milioane de euro. Cea de a doua etapă este prevăzută pentru perioada deMai mult