marți, aprilie 28th, 2020
Relaxarea restricțiilor de deplasare impuse pentru persoanele peste 65 de ani
Marcel Vela, Ministrul de Interne, a anunțat luni relaxarea restricțiilor de deplasare impuse pentru persoanele peste 65 de ani. Astfel, aceste persoane vor putea ieși în afara locuințelor dimineața, între orele 07,00 și 11,00, și seara, între 19,00 – 22,00. Operatorii economici trebuie să organizeze programul astfel încât să faciliteze accesul persoanelor peste 65 de ani în cele două intervale orare Condițiile pentru a părăsi locuințele sunt aceleași ca până acum: asigurare de bunuri de primă necesitate, îngrijire minori, asistență acordată altor persoane vârstnice, deplasări scurte în apropierea gospodăriei legateMai mult
Consiliul Județean Hunedoara începe acțiunea de clarificare a regimului juridic al cetăților dacice din munții Orăștiei
Consiliul Județean Hunedoara a încheiat contractul de prestări servicii topografice și începând de astăzi, 27 aprilie 2020, a dat undă verde pentru începerea lucrărilor topografice în teren. Măsurătorile realizate de colectivul de topografi se desfășoară sub supravegherea reprezentanților Direcției Județene de Cultură Hunedoara. La măsurători și delimitări în teren vor luat parte și reprezentanți ai Institutului Național al Patrimoniului și Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, imediat ce se vor ridica restricțiile impuse în cadrul măsurilor privind prevenirea răspândirii infecției cu coronavirus. Prima cetate în care se desfășoarăMai mult
La Hunedoara continuă lucrările de extindere și modernizare a iluminatului public stradal și pietonal
Parcări și alei noi în cartierele Micro V/1 și Traian Vuia ce vor fi iluminate cu noua tehnologie LED Au continuat lucrările de extindere și modernizare a iluminatului public stradal și pietonal în cele 2 cartiere aflate în plin proces de modernizare, mai exact pe străzile Traian Vuia și Zambilelor cu toate străzile și aleile adiacente. Vă reamintim că în curând, echipele Luxten din orașul nostru vor lucra la înlocuirea întregului sistem de iluminat public cu cel ce are la bază tehnologia LED, sistem ce și-a dovedit eficiența până înMai mult
Evaluarea Națională începe în 15 iunie, iar Bacalaureatul – în 22 iunie
Anii de final de ciclu profesional și postliceal pot reveni în clase pe 2 iunie, pentru două săptămâni Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat data la care vor avea loc examenele naționale din acest an, Evaluarea Națională și Bacalaureatul 2020, în condițiile în care președintele Klaus Iohannis a anunțat că școlile nu se vor redeschide anul acesta. Astfel, Evaluarea Națională începe în 15 iunie, iar Bacalaureatul – în 22 iunie. O noutate este că Bacalaureatul va începe cu probele scrise și abia după aceea se vor da probele orale. Examenele se vor desfășura cuMai mult
Ilie Toma: PSD nu poate asista la dezastrul generat de PNL fără să intervină
Guvernul Orban nu este capabil să ofere românilor o perspectivă clară de ieșire din crizele sanitară și economică, de aceea asistăm zilnic la anunțarea de măsuri sortite eșecului. Platforma informatică IMM Invest a funcționat un minut Cel mai mare eșec al PNL și al guvernului Orban este platforma informatică IMM Invest care a funcționat un minut. Astfel, IMM-urile nu pot accesa credite pentru realizarea de investiții sau pentru capital de lucru, cu toate că zilele trec și efectele crizei economice le afectează tot mai tare. Alt eșec al PNL, care seMai mult
Monica Anisie: Materia neparcursă în acest an şcolar va fi recuperată
Mediile vor fi încheiate cu minimum două calificative sau note, însă nu se vor mai susţine teze Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a anunţat luni că mediile elevilor vor fi încheiate cu minimum două calificative sau note, fără să se mai susţină tezele, iar materia neparcursă în acest an şcolar va fi recuperată. „Pentru elevii care nu au acces la tehnologie, unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare vor oferi sprijin. Acestea vor transmite elevilor resurse de învăţare şi sarcini de lucru. Totodată, Ministerul Educaţiei va elabora ghiduri metodologice pentruMai mult
Partidul Social Democrat corectează derapajele Partidului Național Liberal
Au trecut câteva săptămâni, dar românii tot nu văd din partea guvernanților măsuri concrete, care să demonstreze că le pasă și mai ales că știu ce au de făcut, în starea de urgență actuală. Din păcate, orgoliul i-a împiedicat să recunoască faptul că sunt depașiți de situație și că starea de urgență se va continua cu o stare de criză pe foarte multe paliere ale existenței noastre, iar noi nu suntem pregătiți pentru asta. Numărul infectărilor e în continuă creștere la nivel național, iar la nivel local, Hunedoara este peMai mult