Meniu Principal

marți, aprilie 14th, 2020

 

Victor Ponta: „Dacă nu muncim, o să stăm 10 ani în criză economică”

Victor Ponta, preşedintele Pro România, a declarat, luni, trebuie să existe „un proiect foarte clar de întoarcere la muncă, nu întoarcere pe stadion, nunţi şi distracţie în parc” pentru că „dacă nu muncim, o să stăm 10 ani în criză economică”. În cadrul emisiunii „Punctul culminant” prezentată de Victor Ciutacu, Victor Ponta a vorbit despre decizia preşedintelui Klaus Iohannis de prelungi starea de urgenţă cu încă o lună. Fostul premier a afirmat că, în calitate de deputat, a dat un cec în alb privind instituirea stării de urgenţă, însă „înMai mult


100.000 de combinezoane de protecție vor fi aduse în țară, în perioada 13-17 aprilie

Echipamentele au fost achiziționate din Coreea de Sud de statul român, prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19. Distribuirea combinezoanelor va fi realizată cu mijloace de transport aflate în dotarea IGSU, iar cu sprijinul inspectoratelor județene pentru situații de urgență, echipamentele vor fi alocate, în funcție de nevoi, personalului medical din țară și echipajelor operative. Echipamentele de protecție medicală sunt aduse în țară cu aeronave de transport aparținând Forțelor Aeriene Române, ce vor executaMai mult


Situații punctuale privind respectarea măsurilor de distanțare socială

Având în vedere că la nivelul Grupului de Comunicare Strategică au fost primite alte întrebări referitoare la situații punctuale privind respectarea măsurilor de distanțare socială, dar și pentru a veni în întâmpinarea situațiilor legate de sărbătorile pascale în contextul din acest an, vă punem la dispoziție un update la materialul prezentat inițial.   Întrebare: Pot să merg să-mi cumpăr carne de miel de la agentul economic autorizat de unde îmi cumpăram în fiecare an? Ce trec pe declarație ? Răspuns: Da, dar trebuie să aveți asupra dumneavoastră cartea de identitate șiMai mult


Românii așteaptă o perspectivă clară de la președintele Iohannis și de la Guvern

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, preşedintele interimar al #PSD: „Care este perspectiva?! Asta așteaptă oamenii și mediul de afaceri de la președintele Iohannis și de la Guvern!   Ei și-au îndeplinit obligațiile cetățenești: au stat în case și au respectat regulile impuse de autorități. Dar ce a facut statul pentru ei în prima lună a stării de urgență? Avem peste 1,2 milioane de români care și-au pierdut locul de muncă sau sunt în șomaj tehnic, zeci de mii de firme închise și miliarde de euro pierdute. În aceste condiții, prelungireaMai mult