Meniu Principal

marți, iulie 23rd, 2019

 

Cetatea Deva se va transforma și în acest an într-un loc magic

Cetatea Deva se va transforma și în acest an într-un loc magic pentru cea de-a doua ediție a Festivalului Citadela Pe festivalieri îi așteaptă peste 30 de artiști consacrați, workshopuri, street food și nu în ultimul rând trei zile de neuitat!   În perioada 26-28 iulie, monumentul istoric Cetatea Deva se va trasforma, pentru al doilea an consecutiv, în locul unde își dau întâlnire artiști de top ai muzicii electronice naționale și internaționale, dar și într-un spațiu de expunere a artei contemporane, a artizanilor locali și un loc unde festivalieriiMai mult


Ziua cu cele mai multe căsătorii la Deva – sâmbătă, 20 iulie

Sâmbătă, 20 iulie, a fost ziua cu cele mai multe căsătorii oficiate la Deva, de la începutul anului. Potrivit datelor Compartimentului de Stare Civilă, 12 cupluri și-au unit destinele în această zi. Șapte dintre cununiile programate sâmbătă au fost oficiate la Casa Căsătoriilor din centrul orașului, iar alte cinci s-au desfășurat în Parcul ”Cetate” și la Conacul Archia, acestea din urmă fiind oficiate de Primarul Municipiului Deva, Nicolae-Florin Oancea. Cei 24 de miri care au spus ”Da”, sâmbătă, în fața ofițerului de stare civilă au vârste cuprinse între 22 șiMai mult


Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor va fi revizuit

Luni, 22 iulie 2019, la sediul Consiliului Județean Hunedoara, a avut loc o întâlnire în vederea revizuirii Planului Județean de Gestionare a Deșeurilor (PJGD) în vederea îmbunătățirii activității în cadrul Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor. Documentul care va fi realizat de EPMC Consulting SRL din Cluj-Napoca vizează perioada 2019-2025 și va cuprinde investițiile necesare astfel încât țara noastră să atingă țintele și obligațiile asumate în domeniul gestionării deșeurilor. În PJGD se vor identifica cele mai bune soluții din punct de vedere tehnic și economic, raportate la indicatorii de generareMai mult