Meniu Principal

sâmbătă, iulie 20th, 2019

 

Spitalul Județean de Urgență Deva este pregătit să intervină cu ser antiviperin

Având în vedere atenționarea cu privire la prezența pe teritoriul judeţului Hunedoara a viperei comune (v. berus), care deţine un puternic venin, Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, informează populația că are în dotare ser antiviperin pentru a interveni de urgență. Joi, la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a SJU Deva s-a prezentat un pacient minor care a fost tratat de medici după ce, se pare, a fost mușcat de o viperă. „Pacientul, în vârstă de 13 ani, s-a prezentat la UPUMai mult


Tabăra Căprioara a primit a treia serie de participanți din cadrul Taberelor ARC

Pe 16 iulie 2019, tabăra Căprioara din Județul Hunedoara a primit a treia serie de participanți din cadrul Taberelor ARC, proiect derulat de Ministerul Românilor de Pretutindeni. În această serie au ajuns în România copii din Cehia, Iordania, Palestina, Ungaria și Emiratele Arabe Unite. Astăzi, cei mici au vizitat Muzeul Textilelor, unic în Estul Europei, aflat în comuna Băița. Copiii au fost însoțiți de Natalia-Elena Intotero, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, precum și de primarul comunei Băița, Damian Diniș. Muzeul are o poveste aparte, fiind înființat de o familie deMai mult