Meniu Principal

joi, decembrie 13th, 2018

 

S.P.Î.G.M. Deva a pregătit oraşul pentru iarnă

Cei de la Serviciul Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva (S.P.Î.G.M) au ridicat toate jardinierele din oraş pentru a le schimba pământul Florile din sensurile giratorii au fost pregătite pentru iarnă, ajutându-le la conservare „Pentru că deja suntem în sezonul rece, am acoperit fântâna arteziană de la Cal şi cea din Piaţa Arras, iar florile din sensurile giratorii au fost şi ele pregătite pentru iarnă, ajutându-le la conservare. Continuăm cu toaletarea pomilor, la acest capitol existând foarte multe cereri şi sesizări. Avem un plan de acţiuni pe care îlMai mult


Va fi lansat numărul 24 al revistei de etnografie și folclor Miorița

În paginile revistei Miorița au fost publicate studii, articole, cercetări, recenzii semnate de nume ilustre ale culturii hunedorene   Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, în parteneriat cu Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara și cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 20 decembrie 2018, ora 1700, în incinta Deva Mall, etajul patru, Salle dʼOr, un eveniment cultural cu o profundă semnificație patriotică: va fi lansat numărul 24 al revistei de etnografie și folclor Miorița. Evenimentul, dedicat Centenarului Marii Uniri, aduce în atenția publicului una dintre celeMai mult


Concert de Crăciun la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” Deva

Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” Deva în parteneriat cu Episcopia Devei și Hunedoarei vă invită, miercuri, 19 decembrie 2018, la ora 18:00, în sala mare a Centrului Cultural ”Drăgan Muntean”, la concertul de Crăciun ”Lumina de la Bethleem”. Evenimentul va fi susținut de Radu Trifon și invitații săi: Ioan Trifon, Filip Trifon, Alin Gheju, Corul tinerilor ”Orthocaffe” și trupa ”Algoritm”. Timp de 100 de minute, publicul prezent la concert va avea ocazia să asculte 30 dintre cele mai cunoscute colinde și cântece de Crăciun, piese clasice și moderne, inclusiv colinde înMai mult


În atenția președinților asociațiilor de proprietari din municipiul Deva

Direcția de Asistență Socială Deva invită președinții asociațiilor de proprietari din municipiul Deva să se prezinte, începând de joi, 13 decembrie 2018, între orele 9:00-16:00, în clădirea Minvest Deva (Piața Unirii), camera 38, pentru încheierea contractelor de furnizare a serviciilor de salubritate cu noul operator din municipiu – Asocierea S.C. Brai-Cata – S.C. Ted Trans S.R.L. Pentru încheierea noilor contracte sunt necesare: copie certificat cod fiscal al asociației de proprietari, tabelul nominal cu numărul de persoane din asociația de proprietari și ștampila asociației de proprietari. Informații suplimentare se pot obțineMai mult


Primăria Deva a achitat contribuția pentru ”Salvital” Hunedoara

Primăria Municipiului Deva a achitat, miercuri, 12 decembrie 2018, către Asociația ”Salvital” Hunedoara contribuția aferentă lunii noiembrie 2018 – în valoare de 29.036,25 de lei, conform Hotărârii Consiliului Local Deva nr. 241/2012. De la începutul anului 2018, administrația locală a plătit, în total, Asociației ”Salvital” Hunedoara suma de 377.807,13 lei, reprezentând contribuția municipiului Deva pentru susținerea și finanțarea SMURD Hunedoara.   Biroul de presă