Meniu Principal

marți, octombrie 16th, 2018

 

Telecabina de la Cetatea Devei rămâne oprită

Telecabina care asigură accesul turiștilor în Cetatea Devei va fi  nefuncțională pentru o perioadă nedeterminată. Conform reprezentanților Serviciului Public Administrare Cetate Deva, în urma reviziei tehnice s-a descoperit o defecțiune a modulului de comandă din panoul de control care asigură comunicarea între cabină și centrul de comandă. A fost luată deja legătura cu partenerii din Austria și Germania care  ar putea furniza piesa electronică respectivă  și se așteaptă un răspuns de la aceștia. Perioada în care telecabina nu va funcționa, depinde de termenul de livrare în România pe care îlMai mult


Guvernarea PSD a implementat măsuri care se simt concret în economia reală

În timpul actualei guvernări s-au înființat aproape 380.000 de noi locuri de muncă. În acest moment, potrivit datelor oficiale, în țara noastră sunt peste 5 milioane de salariați. Cel mai important este faptul că din totalul locurilor noi de muncă înființate, un procent de 90% se găsește în sectorul privat. Așadar, realitatea contrazice din nou, cu cifre, ceea ce opoziția ne reproșează – și anume faptul că actuala coaliție încurajează doar angajările la stat. Dimpotrivă, actuala coaliție susține prin măsuri și programe concrete sectorul privat. De altfel, premierul Viorica DăncilăMai mult


Hramul Bisericii greco-Catolice Rutene din Peregul Mare – Acoperământul Maicii Domnului

În ziua de 7 octombrie, printr-o slujbă impunătoare, a fost sărbătorit hramul Bisericii Greco Catolice – Acoperământul Maicii Domnului din localitate. Pe lângă înemnătatea acestui moment în tradiția localității se serbează plecarea recruților, o sărbătoare a tinerilor care în acest an au devenit majori.  Sfântul Acoperământ era ținut în mâini deasupra capetelor credincioșilor Acoperământul Maicii Domnului este sărbătoarea rânduită de Biserică în amintirea arătării Maicii Domnului în biserica din Vlaherne. Pe 1 octombrie 911, se făcea priveghere în această biserică, pentru salvarea cetății care era asediată. La ora patru dimineața,Mai mult