marți, septembrie 25th, 2018
ALDE A DEPUS ÎN PARLAMENT LEGEA LOBBY-ULUI

Marius Surgent, deputat ALDE Hunedoara: Ne dorim reglementarea acestei activităţi, după liberele practici din lumea democratică Un proiect de lege care își propune reglementarea activităților de lobby, astfel încât cei care doresc să promoveze interesele unei comunități sau ale unor investitori privați să o poată face într-un cadru legal, a fost depus săptămâna trecută în Parlament de către reprezentanții ALDE. Marius Surgent, deputat ALDE Hunedoara: Legea își propune reglementarea activității de lobby “ Împreună cu colegii noştri şi cu sprijinul unor specialişti în drept acest proiect a fost definitivat. DreptMai mult
Cursuri gratuite la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva își adaptează activitățile în funcție de necesitățile unor categorii tot mai largi de utilizatori. De aceea, Biblioteca Județeană organizează o serie de activități și oferă servicii într-o gamă diversificată, orientate în principal către tinerii noștri utilizatori, pe care îi invităm să ia parte la acestea. Pe lângă serviciile cu care ne-am obișnuit utilizatorii (împrumut de cărți pentru copii și adulți în limba română și în limbi străine; împrumut de CD-uri cu muzică și DVD-uri cu desene animate, filme artistice și documentare; accesul la presa localăMai mult
Irinel Faur, directorul S.P.I.G.M Deva: vom continua lucrările edilitare şi se ne vom menţine în graficul de activitate zilnică

Serviciul Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală execută lucrări de curăţenie, igienizare, întreținere și reparații „Se fac reparații și înlocuiri indicatoare rutiere, reparații locuri de joacă și mobilier stradal pe raza municipiului Deva și se confecționează elemente din lemn pentru mobilier urban. S-au efectuat lucrări de tuns mecanic gazon și tuns gard viu pe Strada Depozitelor, Strada Titu Maiorescu, Strada Oituz, Aleea Muncii, Aleea Patriei, Strada Mureșului, Strada Nicolae Grigorescu, Strada Carpați, Strada Mihai Eminescu, Zona Archia, Strada Scărișoara și Drumul Național 7. De asemenea se încarcă resturile vegetale rezultateMai mult
Sub arcul unui secol de muzică românească

Repertoriul ales cuprinde partituri deosebit de atractive pentru un public foarte larg, integrate unui program muzical unitar, coerent şi accesibil Sub arcul unui secol de muzică românească, violonista DIANA JIPA şi pianistul ŞTEFAN DONIGA propun publicului o fascinantă călătorie în universul muzical autohton, de la creaţia de inspiraţie populară până la cea cultă contemporană. Repertoriul ales cuprinde partituri deosebit de atractive pentru un public foarte larg, integrate unui program muzical unitar, coerent şi accesibil. Lucrările semnate de George Enescu, Ciprian Porumbescu, Dinu Lipatti, Béla Bartók, Walter Klepper, Hilda Jerea, EugenMai mult
Ideile, comportamentele și principiile de viață – mai presus decât ideea de note, teze sau evaluări

„A devenit astăzi o idee axiomatică cea conform căreia investiția cea mai sănătoasă în România ar trebui să fie cea în educație. Dar, chiar dacă ea ar trebui convertită în zero-uri atașate bugetului educației, există un aspect de neuitat: educația NU înseamnă numai materii curriculare, iar școala nu trebuie să fie exclusiv spațiul de predare a acestora. Ci mult mai mult de atât – unul în care ideile, comportamentele și principiile de viață să stea mai presus decât ideea de note, teze sau evaluări. ”Nu există educație, există doar exempluMai mult