vineri, iunie 8th, 2018
Trafic rutier închis, timp de 7 ore, în centrul Devei!
Primăria Municipiului Deva aduce la cunoștința cetățenilor restricțiile de circulație care vor avea loc în centrul orașului, ca urmare a desfășurării competiției ”Tinerii pe bicicletă”. Astfel, duminică, 10 iunie 2018, între orele 8.00-15.00, traficul rutier va fi închis pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, pe tronsonul cuprins între sensurile giratorii din Piața Victoriei și zona Poșta Veche. Primăria Municipiului Deva face apel la toţi participanţii la traficul rutier să dea dovadă de înţelegere şi să folosească rute ocolitoare. Competiția ”Tinerii pe bicicletă” este organizată de Clubul Sportiv Făerag și se adreseazăMai mult
Piața Bejan din Deva se închide pentru reamenajare
Începând de duminică, 10 iunie 2018, Piața Bejan, situată pe str. Mihai Eminescu din Deva va fi închisă pentru reamenajare. Spațiul de 5275 de metri pătrați va fi împărțit în așa fel încât o parte să aibă ca și până acum utilitatea de piață destinată vânzării obiectelor personale ale persoanelor fizice (talcioc) cât și a produselor noi, iar cealaltă parte va fi destinată depozitării mașinilor care vor fi ridicate pentru că ocupă abuziv domeniul public sau privat al municipiului Deva. Ambele spații vor fi amenajate corespunzător de către administrația publicăMai mult
O NOAPTE FURTUNOASĂ – la Teatrul de Artă Deva
O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale REGIA: Mihai PANAITESCU SCENOGRAFIE: Dorotheea IORDĂNESCU ASISTENT REGIE: Marian STAN DISTRIBUȚIE: Mihai FEIER, Roxana OLȘANSCHI, Mihai PANAITESCU, Eugen PĂDUREANU, Cristina LAZĂR, Marian STAN, Andreea PASCU Dacă ar fi să rezumăm piesa O NOAPTE FURTUNOASĂ am începe să amintim despre clasicul triunghi amoros soț-soție-amant, Titircă – Veta – Chiriac, o femeie divorțată cu aere de ingenuuă – Zița, un june viitor politician și patriot înfocat – Rică Venturiano, un polițist cu raison și rigid – Nae Ipingescu, și un copil de casă, amărât și unMai mult
Gala “100 pentru Centenar”
Natalia-Elena Intotero, Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, a premiat zece români din Portugalia Au fost premiați, simbolic, zece români din diaspora din Portugalia de Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero. Festivitatea a avut loc la Lisabona, în cadrul Galei “100 pentru Centenar”. Evenimentul s-a desfășurat la Mănăstirea Jeronimos și au luat parte reprezentanți ai mediului asociativ, ai presei, precum și reprezentanți ai misiunii diplomatice a României. La finalul galei, participanții au avut bucuria de a-l asculta pe maestrul Tudor Gheorghe, care a susținut un recital plin de emoție ceMai mult
Lansarea volumului de versuri „Revelații, resuscitări, regrete”
Daniel Marian, conectat în permanență la tensiunea cea mai înaltă a vieții, iubește rostirea, iubește cuvintele pe care le strunește cu artă, cu un cert talent literar Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat lansarea volumului de versuri „Revelații, resuscitări, regrete”, semnat de poetul și publicistul Daniel Marian. Volumul a apărut la Editura Ecreator din Baia Mare în anul 2018. Poeziile „marca” Daniel Marian sunt mostre de sensibilitate Nume foarte bine cunoscut iubitorilor de literatură, prezență permanentă în paginile literare și nu numai, cu poezie,Mai mult