Meniu Principal

duminică, aprilie 22nd, 2018

 

Ministrul Natalia Intotero a avut întâlniri cu o serie de reprezentanți ai Administrației de la Chișinău

  În cadrul vizitei de lucru în Republica Moldova, ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, a avut întâlniri cu o serie de reprezentanți ai Administrației de la Chișinău, ai cultelor, dar și cu membri ai autorităților locale. Întrevederile demnitarului român au constat în discuții cu Monica Babuc, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Tineretului și Sportului, viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic și cu șefa Biroului Relații cu Diaspora (BRD), Olga Coptu. Colaborarea în baza unor parteneriate în domeniul educației și al culturii Ministrul Babuc a propus colaborarea în baza unorMai mult


Deputatul PSD Sorin Marica: “Premierul implementează programul de guvernare fără reproş”

Primul bilanţ al Guvernului a fost prezentat de premierul Viorica Dăncilă în cadrul ultimului Comitet Executiv Naţional al PSD. Am dorit să aflăm câteva amănunte de la deputatul PSD Petru-Sorin Marica.  – Cu ce rezultate concrete s-a prezentat premierul în faţa CExN al PSD? –  Intervalul de aproape două luni de la investirea actualei echipe guvernamentale a fost foarte scurt. Cu toate acestea, premierul a prezentat o serie de măsuri luate care se aplică deja. Suntem un partid social-democrat, aşa încât cele mai multe dintre acestea sunt pentru oameni. AşMai mult


Angajații lunii martie la Apa Serv Valea Jiului

Premianții lunii martie de la Apa Serv au fost felicitați în cadrul unei ceremonii care a avut loc la sediul central al operatorului regional de apă și canalizare de la Petroșani Competiția internă instituită de conducerea Apa Serv Valea Jiului pentru stimularea activității salariaților săi și-a desemnat cei mai buni angajați ai lunii martie din echipa operatorului regional de apă și canalizare din Valea Jiului. Astfel, potrivit analizei efectuate de echipa managerială, titlul de ”Angajat al lunii martie” a fost atibuit unui număr de trei angajați din diverse sectoare deMai mult


Despre soarta cărților…

Prezentarea a făcut o trecere în revistă a principalelor cauze care au dus la interzicerea unor cărți și au fost prezentate cele mai cunoscute cazuri de autori interziși   Pe agenda Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva s-a aflat o manifestare cultural-educativă la care au fost invitați toți cei care iubesc cărțile și lectura, în mod deosebit tinerii. Cuvântul tipărit – o putere extraordinară Și de această dată, a fost ales spre prezentare un subiect incitant, care a stârnit interesul celor prezenți: „Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de AutorMai mult


S.P.I.G.M. Deva continuă lucrările edilitare şi se menţin în graficul de activitate zilnică

Reprezentanţii S.P.I.G.M. anunţă devenii că în următoarea perioadă vor continua lucrările edilitare în noi zone ale municipiului şi, de asemenea, se vor menţine în graficul de activitate zilnică cele de întreţinere şi verificare a principalelor obiective. S-au efectuat lucrări specifice Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva efectuează lucrări de întreținere a spațiilor verzi  în conformitate cu prevederile art. 12, alin. 2 din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi. “Ne dorim să menţinem curăţenia în parcuri și efectuăm lucrări specifice de curățenie în  Parcul Cetate, ParculMai mult


Iuliu Winkler: UE trebuie să câștige bătălia cu sărăcia și creșterea inegalității

Opinia europarlamentarului Iuliu Winkler cu privire la viitorul Europei în contextul dezbaterii din planul reunit la Strasbourg, la care a participat președintele E. Macron Europenii se confruntă cu mai multe bătălii Cea mai mare bătălie pe care Europa trebuie să o câștige este cea cu sărăcia și creșterea enormă a disparităților și a inegalității, a fost principalul mesaj al deputatului Iuliu Winkler (UDMR, PPE) cuprins în declarația sa scrisă cu ocazia dezbaterii de la Strasbourg referitoare la viitorul Europei al cărui invitat a fost președintele Franței, Emmanuel Macron. ”Campania Dvs.,Mai mult


Ilie Toma, deputat PSD: Interpelare, la Şedinţa Camerei Deputaţilor, cu privire la aşteptările pensionarilor hunedoreni

Ilie  Toma, deputat PSD pune în discuţie trei probleme foarte importante: recalcularea pensiilor pe Legea nr. 192, şcoala profesională şi acordul global  Pensionarii hunedoreni îşi aşteaptă recalcularea pensiilor „Fac un rezumat al unei interpelări a Casei Naţionale de Pensii Publice şi a Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale şi am să fac referire directă la aşteptările pensionarilor hunedoreni care, pe Legea nr. 192, îşi aşteaptă recalcularea pensiilor. Se face referire directă la minerii din Valea Jiului. Şi anume, celor cărora li s-au făcut calcule pe Legea nr. 155, valoarea pensiei şiMai mult


Viorel Sălan: “Ne dorim cu toţii o legislaţie modernă şi foarte clară în domeniul siguranţei naţionale”

Senatorul PSD de Hunedoara Viorel Sălan explică de ce este nevoie de o Comisie specială pentru modificarea Legilor din domeniul siguranţei naţionale şi care sunt obiectivele ei. Plenul comun al Parlamentului a aprobat înfiinţarea Comisiei speciale pentru modificarea Legilor din domeniul siguranţei naţionale, forul legislativ putând şi iniţia propuneri legislative în domeniul securităţii naţionale. Comisia este formată din 15 membri aparţinând grupurilor partidelor parlamentare, inclusiv al minorităţilor naţionale. Între parlamentarii propuşi de PSD să facă parte din aceasta comisie se află şi Viorel Salan, senator PSD de Hunedoara. – DeMai mult


Hello world!

Welcome to WordPress. This is your first post. Edit or delete it, then start writing!


CU POLITICA LA ANALIZE 19.04.2018