Meniu Principal

13 septembrie-„ZIUA POMPIERILOR DIN ROMÂNIA: „La mulți ani, pompieri hunedoreni!

Astăzi, de Ziua Pompierilor din România, onorăm curajul și sacrificiul celor care își pun viața în pericol pentru a ne proteja și pentru a-i salva pe semenii noștri aflați în dificultate. Indiferent de provocări, pompierii hunedoreni sunt mereu la datorie, intervin cu profesionalism, salvând vieți și bunuri din calea pericolelor.

La nivelul județului Hunedoara, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” și personalul care activează în cadrul instituției se bucură de încrederea și respectul nostru. Le suntem recunoscători pompierilor militari pentru toate intervențiile încheiate cu succes și pentru că veghează în permanență la siguranța locuitorilor județului Hunedoara.

Vă mulțumim pentru eforturile necontenite, pentru nopțile nedormite și pentru fiecare misiune dusă la bun sfârșit cu succes. Sunteți un exemplu de devotament și omenie!

Respect și recunoștință tuturor pompierilor hunedoreni!

Laurențiu Nistor,
Președintele Consiliului Județean Hunedoara