Meniu Principal

𝗟𝗶𝗯𝗲𝗿𝗮𝗹𝗶𝗶 𝗵𝘂𝗻𝗲𝗱𝗼𝗿𝗲𝗻𝗶, „𝗚𝗿𝗼𝗽𝗮𝗿𝗶𝗶 𝗧𝗲𝗿𝗺𝗼𝗰𝗲𝗻𝘁𝗿𝗮𝗹𝗲𝗶 𝗠𝗶𝗻𝘁𝗶𝗮”

Ziua de 𝟮𝟲 𝗶𝘂𝗹𝗶𝗲 𝟮𝟬𝟮𝟭 va rămâne în istoria județului Hunedoara una dintre cele mai negre pentru că este ziua în care, după 52 de ani de activitate, PNL a pus oficial și definitiv cruce Termocentralei Mintia, unul dintre cele mai importante obiective economice ale județului Hunedoara.

De aproape doi ani și jumătate, Consiliul Județean Hunedoara condus de 𝙋𝙎𝘿, a făcut demersuri în scris pentru a prelua termocentrala ceea ce ar fi insemnat salvarea locurilor de muncă ale celor 700 de angajați, asigurarea energiei termice pentru școlile și apartamentele din Deva și păstrarea echilibrului în sistemul energetic național.

Am propus soluții și am fost deschiși la dialog. Am scris tuturor autorităților statului român, de la președintele României, premier și miniștri, până la șefii celor două camere ale Parlamentului. Nu am primit niciun răspuns.

Ieri seară, când pe poarta „Perlei de pe Mureș” au ieșit ultimii energeticieni, cu 9 mii de euro în buzunar, dar sărăciți în suflete pentru totdeauna și fără perspective, înțeleg de ce liberalii au refuzat dialogul. I-am invitat la Consiliul Județean, să găsim împreună soluții. Vetuța Stănescu, Vasilică Potecă, Lucian Heiuș și chiar prefectul liberal, Călin Marian, ne-au tratat cu dispreț întorcând spatele hunedorenilor. De fapt, acesta era ordinul pe care „groparii” trebuiau să-l execute!

Trădând interesele României și ale județului Hunedoara, liderii liberali hunedoreni au acceptat planul sinistru de închidere a termocentralei, în favoarea grupurilor de interese conectate la factorii de decizie din actualul guvern.

Acoperiți de rușine, acum că v-ați atins obiectivele, ar fi decent să vă retrageți din viața politică, să vă scrieți memoriile și să vă pregătiți temeinic pentru momentul în care va trebui să dați socoteală hunedorenilor pentru modul cinic în care i-ați tratat. Cu ce v-au greșit oamenii? De ce îi tratați cu atâta dispreț? N-am să înțeleg niciodată de ce nu-i iubiți și nu-i respectați pe hunedoreni.

Dar, obrazul gros nu vă lasă ! Aroganța cu care îi tratați pe oameni, superioritatea afișată ostentativ, atitudinea de stăpân asupritor, vă mână spre noi lupte aprige pentru ciolan. Preocupați de lupta internă din PNL, nici nu aveți cum să înțelegeți drama economică și socială pe care ați produs-o. Până în 25 septembrie, ați închis țara, ați luat o „pauză de vară”, ca să vă puteți sfâșia între voi pentru putere.

Nu ați îngropat numai termocentrala de la Mintia, ați îngropat Partidul Național Liberal care astăzi este sufocat de interese bine înrădăcinate în vechiul PDL și de mofturi care nu au nimic în comun cu țara pe care vă prefaceți că o guvernați! Ați îngropat bunul simț, responsabilitatea, empatia, solidaritatea și interesul national!

Să vă fie rușine, cinici gropari!

 

Laurențiu Nistor, Președintele Consiliului Județean Hunedoara