Meniu Principal

𝐌𝐀̆𝐒𝐔𝐑𝐀 𝟒.𝟏.𝟏. – 𝐒𝐓𝐀𝐑𝐓 𝐀𝐏𝐄𝐋𝐔𝐋𝐔𝐈 𝐃𝐄 𝐏𝐑𝐎𝐈𝐄𝐂𝐓𝐄

De când gestionăm fonduri europene, niciodată mediul de afaceri nu a avut parte de un sprijin atât de consistent, într-un timp atât de scurt. Sunt 1,5 miliarde de euro de care coloana vertebrală a economiei noastre beneficiază, prin intermediul unor măsuri pe care le-am anunțat în mai puțin de trei luni de zile și care fac parte din 𝐑𝐄𝐕𝐎𝐋𝐔𝐓̦𝐈𝐀 𝐅𝐎𝐍𝐃𝐔𝐑𝐈𝐋𝐎𝐑 𝐄𝐔𝐑𝐎𝐏𝐄𝐍𝐄 𝟏.𝟎.
Astăzi ia start apelul pentru Măsura 4.1.1, poate cea mai așteptată de către mediul antreprenorial. Vorbim despre 400 de milioane de euro alocați pentru realizarea de investiții în dezvoltarea capacităților de producție sau prestare de servicii, dar și pentru retehnologizare.
Apelul de proiecte cuprinde o schemă ajutor de minimis, cu limite de sprijin cuprinse între 50.000 de euro – 200.000 de euro, și o schemă de ajutor de stat pentru care valoarea granturilor se determină în limita de maxim cinci ori cifra de afaceri realizată în anul 2019, fiind cuprinsă între 50.000 euro și maxim 500.000 euro (echivalentul în lei la cursul inforeuro valabil în luna iunie 2022).
Trebuie să știți apelul că pentru proiectele care intră sub incidența ajutorului de stat s-a deschis astăzi, 23 august, iar apelul pentru proiectele care intră sub incidența ajutorului de minimis se deschide mâine, 24 august.
Apelurile se vor închide pe data de 29 august 2022, ora 23:59:59, respectiv 30 august 2022, ora 23:59:59.
Atașez în comentarii mai multe informații despre procedura de aplicare, precum și un set de răspunsuri pentru cele mai frecvente întrebări pe acest subiect.